DISTRIBUIȚI
Ecuador Visas

Quito i-a cerut fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, care s-a pronunţat în favoarea independenţei Cataloniei, să evite să facă declaraţii susceptibile să afecteze relaţiile internaţionale ale Ecuadorului, a anunţat miercuri Ministerul de Externe, relatează agerpres .

„Autorităţile ecuadoriene i-au reiterat lui Julian Assange obligaţia sa de a nu face declaraţii ori activităţi ce pot afecta relaţiile internaţionale ale Ecuadorului care trebuie păstrate, cum este cazul cu Spania”, potrivit unui comunicat al ministerului de la Quito.


Australianul s-a refugiat în 2012 în ambasada ecuadoriană la Londra, unde o obţinut azil, scăpând astfel de extrădarea în Suedia pentru un presupus viol pe care l-a respins constant.

În octombrie, Julian Assange şi-a exprimat sprijinul pentru guvernul separatist catalan, după un referendum interzis de justiţie şi numeroase manifestaţii marcate de violenţe ale poliţiei.

Madridul a protestat la acea dată, iar preşedintele ecuadorian, Lenin Moreno, i-a cerut fondatorului WikiLeaks să respecte condiţiile azilului său şi să nu se amestece în treburile interne ale Quito, nici ale altor ţări.

Citește și : Trailerul unui documentar biografic dedicat Mariei Callas a fost lansat în Franţa

Ministerul de Externe a precizat miercuri că Julian Assange „şi-a luat oficial angajamentul să adopte o atitudine compatibilă cu dorinţa statului ecuadorian”.

Procuratura suedeză a clasificat afacerea, dar australianul se teme că va fi arestat, dacă părăseşte ambasada, iar apoi extrădat şi judecat în Statele Unite pentru publicarea pe site-ul WikiLeaks a unor documente militare şi diplomatice confidenţiale, în 2010.