DISTRIBUIȚI
efe

Preşedintele executivului regional catalan Quim Torra a anunţat miercuri alegeri anticipate, fără să menţioneze deocamdată data, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit agerpres.

”Odată ce va fi aprobat bugetul în Parlament voi anunţa data alegerilor”, a indicat el. Guvernul regional urmează să aprobe astăzi, miercuri, proiectul de buget, însă dezbaterile parlamentare pe acest subiect ar putea dura chiar şi două luni.


Citeşte şi: Parlamentul European votează acordul pentru Brexit

Actualul executiv regional catalan este format dintr-o coaliţie a două partide separatiste, Împreună pentru Catalonia (JxCat), formaţiunea de dreapta a fostului lider catalan Carles Puigdemont (autoexilat în Belgia pentru a nu fi arestat), din care face parte şi Quim Torra, şi Stânga Republicană din Catalonia (ERC), formaţiunea celui care a fost adjunctul lui Puigdemont, Oriol Junqueras, aflat în prezent în închisoare după ce a fost condamnat pentru tentativa de secesiune a Cataloniei în 2017.

Liderul catalan şi-a motivat decizia de a convoca anticipate acuzând lipsa de ”loialitate” a ERC şi de ”perspectivă politică” a actualului legislativ regional.

Citeşte şi: Pentru Turcia, planul de pace al lui Trump este ‘născut mort’

Relaţiile dintre cele două formaţiuni separatiste catalane s-au deteriorat şi mai mult săptămâna aceasta, după ce ERC a refuzat să respingă în parlamentul regional retragerea mandatului de deputat al Quim Torra, decisă de justiţia spaniolă pentru nerespectarea unor hotărâri ale comisiei electorale.

Premierul spaniol Pedro Sanchez se va întâlni cu Quim Torra pe 6 februarie la Barcelona pentru a discuta despre problema separatismului catalan.