DISTRIBUIȚI
El Pais

Catalonia ar trebui să organizeze un nou referendum pentru independența față de Spania în următorii doi ani, a declarat șeful guvernului regional, joi, într-o nouă provocare lansată Madridului în urma protestelor pro-separatiste din ultimele zile, potrivit Reuters, scrie mediafax.

Șeful guvernului regional din Catalonia, Quim Torra, a criticat violențele, declarând că mișcarea separatistă a fost una pașnică.


Citește și : Scandal imens în presa de la vecini. Directorul postului naţional de radio a fost demis!

De asemenea, acesta a mers mai departe avansând ideea că mișcarea de secesiune a fost blocată, declarând că „nu există nicio cale” prin care vreun tribunal să îl împiedice să ia măsuri în vederea independenței.

„Dacă toate partidele și grupurile vor face posibil acet lucru, trebuie să putem încheia acest mandat prin validarea independenței”, a declarat Torra, adăugând că sentințele de luni nu îi vor descuraja pe liderii separatiști să organizeze un nou referendum. „Vom reveni din nou la urne cu autodeterminare”, a spus el.

Torra a solicitat elaborarea unei noi Constituții pentru Catalonia până în primăvara anului 2020, care ar putea deschide calea pentru un vot înainte ca mandatul parlamentului regional să expire în decembrie 2021.

Citește și : Parisul și Bagdadul discută mecanismele de judecare a jihadiștilor

Principalele partide din Spania au refuzat în mod constant să organizeze un referendum pro-independență în Catalonia, deși socialiștii aflați acum la putere spun că sunt deschiși la dialog cu privire la alte probleme.