DISTRIBUIȚI
nena-news.it

Qatarul a îndemnat sâmbătă la crearea unei noi alianţe regionale, în locul Consiliului Cooperării la Golful Persic (CCG), care a eşuat să soluţioneze criza ce opune de un an Doha şi vecinii săi, relatează AFP, potrivit News.ro .

Potrivit ministrului de Externe al Qatarului, şeicul Mohammed ben Abderrahman Al-Thani, boicotul impus Qatarului de către Arabia Saudită şi aliaţii săi de peste 18 luni, a afectat în mod ireparabil CCG, o structură creată în 1981, dar care a devenit în opinia sa ”fără putere reală”.


Citește și : Spania: Poliţia a arestat trei tineri care administrau un site neonazist

Această uniune politică şi economică include Arabia Saudită, Bahrainul, Emiratele Arabe Unite (EAU), Kuwaitul, Qatarul şi Omanul. Dominat de Riad, CCG este menit să constituie o contracarare regională a Teheranului.

”Alianţa regională a fost subminată de criză”, a declarat ministrul Qatarului într-o conferinţă de două zile intitlată Doha Forum.

”Prin urmare, alianţa existentă trebuie să fie restructurată, pentru a asigura securitatea şi securitatea regiunii în viitor”, a adăugat el.

Emirul Qatarului, şeicul Tamim ben Hamad Al-Thani, nu a asistat la ultimul summit anual al CCG, la Riad, în pofida faptului că a fost invitat în mod oficial.

Ministrul său a crtiicat sâmbătă în mod virulent motivele invocate de Arabia Saudită, Bahrain şi EAU în vederea boicotării Qatarului.

”Toate astea se bazează pe minciuni şi crime. Toate astea sunt făcute pentru a crea propagandă şi frică în rândul oamenilor noştri”, a insistat el.

Riadul şi aliaţii săi acuză micul emirat că susţine grupări islamiste radicale – ceea ce acesta neagă – şi că, în loc să le prefere pe ele, preferă Iranul, marele rival al Arabiei saudite în regiune.

Citește și : Ucraina: Mii de persoane s-au adunat la Kiev pentru a sprijini crearea unei Biserici ortodoxe independente

Qatarul exploatează în comun cu Iranyul un vast câmp gazifer offshore.

Din 2017, Arabia Saudită, Bahrainul, EAU şi Egiptul şi-au întrerupt orice legătură cu Doha şi nu par să fie pregătite să slăbească strânsoarea în care au prins emiratul gazifer.

În afară de relaţiile diplomatice, ele au pus capăt oricăror relaţii economice cu Qatarul, care a decis, la rândul său, să părăsească – în ianuarie – OPEP, dominat de Arabia Saudită.

În deschiderea Forumului, emirul Qatarului, şeicul Tamim ben Hamad Al-Thani, a insistat ca ţările de Golful Persic să-i respecte indepenţa, dacă vor să pună capăt crizei.

”Ridicarea blocadei se va face pe baza unei recunoaşteri reciproce şi a principiului neinterferenţei”, a declarat el.