DISTRIBUIȚI
CNN

Preşedintele Vladimir Putin susţine o propunere franco-germană care vizează relansarea la nivel european a contactelor directe cu Rusia şi cu şeful statului rus, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Percepem pozitiv această iniţiativă. Putin este în favoarea creării unui mecanism de dialog şi de contacte între Bruxelles şi Moscova”, le-a spus Peskov jurnaliştilor, adăugând că „Bruxellesul şi Moscova au nevoie de acest dialog”.


Citeşte şi: Ministrul brazilian al mediului a demisionat! Este bănuit de implicare în mafia lemnului din Amazonia!

Reuniţi în summit la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de state-membre ale UE urmează să discute joi seara despre relaţiile cu Rusia şi formatul de dialog cu Vladimir Putin, potrivit ordinii de zi.

La o săptămână după summitul organizat la Geneva între preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au apreciat drept necesar să fie organizate întâlniri cu liderul de la Kremlin pentru a trata subiecte de interes major pentru UE, au informat surse europene.

Citește și: Moartea lui McAfee alimentează teoriile conspiraţiei: ‘Dacă veţi citi vreodată că m-am sinucis, să ştiţi că NU am făcut-o!’

Angela Merkel a declarat că Uniunea Europeană trebuie să stabilească un „contact direct” cu Rusia şi cu preşedintele rus Vladimir Putin, şi în acelaşi timp „să creeze mecanisme” pentru a răspunde „împreună” la „provocările şi atacurile hibride” ale Moscovei.

„Iniţiativa dnei Merkel este susţinută de preşedintele Macron. Însă discuţiile (la Bruxelles) vor avea loc cu alte ţări şi trebuie să ştim dacă va exista sau nu un acord în acest sens”, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.