DISTRIBUIȚI
Daily Express

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez Emmanuel Macron au discutat despre situaţia de securitate de la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, a anunţat duminică Kremlinul, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Cei doi lideri, care au avut o convorbire telefonică, s-au declarat pregătiţi pentru o „interacţiune nepolitizată” în această problemă, cu participarea Agenţiei internaţionale pentru energia atomică (AIEA), conform unui comunicat postat pe site-ul Kremlinului.


Citește și :  Cortegiul funerar al suveranei britanice a început călătoria lentă spre Edinburgh

Energoatom, operatorul ucrainean al centralei (ZNPP), a anunţat duminică, într-un comunicat de presă, că operaţiunile la centrală au fost oprite complet ca măsură de siguranţă.

Centrala „este oprită complet”, după ce Energoatom a deconectat unitatea şase de la reţeaua de alimentare cu energie electrică la ora 3:41 (00:41 GMT). „Se fac pregătiri pentru răcirea sa şi transferul în starea de răcire”, a adăugat Energoatom.

Compania a menţionat că sâmbătă a readus la capacitate operaţională conexiunea la sistemul electric, despre care a spus că a fost afectată de bombardamentele ruse, permiţând centralei să fie alimentată de la sistemul energetic ucrainean.

Citește și : Salve de tun trase în toată Marea Britanie în semn de omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a