DISTRIBUIȚI
Sputnik

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat vineri speranţa că relaţiile tradiţional călduroase ale Rusiei cu Grecia, membră a Uniunii Europene (UE) şi Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), au fost restabilite după disputa care a avut loc mai devreme în acest an, informează dpa, potrivit Agerpres.

„Sper că această pagină a fost întoarsă”, a declarat Vladimir Putin în faţa jurnaliştilor la Kremlin, alături de premierul grec Alexis Tsipras.


Citește și : Tentativă de jaf asupra unei bănci din nord-estul Braziliei. Unsprezece morți

Vladimir Putin a subliniat importanţa relaţiilor economice bilaterale, mai ales în domeniul energetic. Federaţia Rusă asigură mai mult de jumătate din necesarul de gaz natural al Greciei, a amintit Putin, conform declaraţiilor difuzate de media de stat.

Preşedintele Putin a descris drept ”probabilă” şi ”viabilă” conectarea gazoductului Turk Stream cu Grecia, pentru a transporta gazul rusesc către Europa. ”Suntem pregătiţi să abordăm ideea ca Grecia să se unească proiectului nostru pe scară extinsă”, a mai declarat Putin, citat de agenţia EFE.

Legăturile Rusiei cu Grecia au avut puternic de suferit în iulie, când Atena a decis să expulzeze doi diplomaţi ruşi în baza unor acuzaţii privind amestecul Rusiei în relaţiile Greciei cu Macedonia vecină.

Citește și : SUA: Fostul secretar al Justiţiei William Barr, nominalizat de Trump „noul secretar al Justiţiei”

Grecia i-a acuzat pe aceştia că au încercat să intervină pe lângă dreapta naţionalistă şi mediile ortodoxe pentru a sabota acordul încheiat la jumătatea lunii iunie între Atena si Skopje pentru a rezolva disputa dintre ele veche de 27 de ani privind utilizarea numelui Macedonia. Acest acord a permis NATO să invite la 12 iulie fosta republica iugoslavă sa deschidă negocierile pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică.