DISTRIBUIȚI

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat joi seara un decret privind bazele politicii privind frontiera de stat care menţionează printre pericolele la adresa Rusiei ‘pretenţiile teritoriale ale unor state vecine’, posibilitatea unor conflicte, precum şi consolidarea NATO la frontiera vestică a Federaţiei Ruse, relatează vineri portalul newsru.com, potrivit agerpres.

Moscova este preocupată, potrivit documentului, de ‘pretenţiile teritoriale ale unor state străine şi corporaţii internaţionale asupra resurselor strategice din zona arctică şi Orientul Îndepărtat rus’, pericolul infiltrării de peste graniţă a reprezentanţilor serviciilor de informaţii străine şi unor terorişti, precum şi la posibile focare de tensiune în spaţiul CSI (Comunitatea Statelor Independente).


Citeşte şi: Moon Jae In şi Kim Jong Un au avut discuţii ‘serioase şi sincere’ despre denuclearizare

Pentru a spori eficienţa activităţii de frontieră, Rusia va creşte capacităţile operaţionale tehnice ale forţelor sale de grăniceri, prin conlucrarea acestora cu Serviciul Federal de Securitate (FSB), Ministerul de Interne, Garda Naţională (Rosgvardia) şi alte organisme de supraveghere.

În decembrie 2017, şeful FSB, Aleksandr Bortnikov, a declarat că, în ultimii cinci ani, în Rusia au fost condamnaţi 137 de ofiţeri de informaţii ai unor servicii secrete străine şi agenţi ai lor. ‘Agenţiile de informaţii străine continuă încercările de a pătrunde în toate sferele de activitate ale statului nostru. Fireşte, aceasta întâmpină o ripostă din partea contrainformaţiilor ruse’, a spus el. Tot atunci Bortnikov a mai spus că, în 2017, au fost dejucate 23 de atentate pe teritoriul Federaţiei Ruse, iar în ultimii doi ani mai mult de 200 de persoane au avut interdicţie de a părăsi ţara, întrucât voiau să se alăture unor grupări teroriste din străinătate, conform aceluiaşi portal.

Citeşte şi: Nikki Haley CEARTĂ toate ţările care nu votează la fel ca SUA la ONU