DISTRIBUIȚI
Hotnews

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a apreciat marţi ca „utile” discuţiile trilaterale de la Teheran cu omologii săi turc, Recep Tayyip Erdogan, şi iranian, Ebrahim Raisi, privind rezolvarea conflictului din Siria, notează AFP, potrivit agerpres

„Întâlnirea a fost utilă şi foarte instructivă (…) Am discutat puncte cheie ale coordonării noastre în ceea ce priveşte Siria”, a declarat Vladimir Putin la finalul discuţiilor, într-un discurs difuzat la televiziunea rusă, invitându-i pe cei doi omologi în Rusia pentru o nouă întâlnire legată de acest subiect.


Citește și : Egiptul renunţă la licitaţii şi vrea să cumpere grâu prin discuţii directe cu firmele de trading

„În ultimii ani, ameninţarea teroristă a scăzut (…) datorită eforturilor noastre comune”, a adăugat el.

Liderul de la Kremlin a mai spus că următoarele consultări în format Astana privind Siria ar urma să aibă loc „înainte de sfârşitul anului”.

Citește și : Consiliului de Stat al Turciei confirmă retragerea ţării din Convenţia de la Istanbul

Vladimir Putin a mai afirmat că a discutat cu Recep Tayyip Erdogan despre problema exporturilor de cereale din Ucraina, care în prezent sunt blocate în ţară din cauza ofensivei ruse, ceea ce stârneşte temeri legate de o criză alimentară globală.

Cu toate acestea, preşedintele rus nu a oferit, deocamdată, mai multe detalii despre progresele înregistrate în cursul acestor discuţii.