DISTRIBUIȚI

Preşedintele rus Vladimir Putin a apreciat vineri, în finalul întâlnirii sale cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko la Soci, că nu există state absolut independente în lume, estimând că lumea modernă este interdependentă, informează vineri agenţia de presă oficială rusă TASS, potrivit agerpres.

‘Credeţi că vreuna din ţările europene doreşte ca rachete americane cu rază medie de acţiune să apară în Europa? Vă spun, nimeni nu vrea, dar stau şi tac’, a afirmat Vladimir Putin într-o conferinţă de presă, sugerând subordonarea statelor europene faţă de SUA.


Citește și: Congresul american aprobă bugetul și evită un nou shutdown

Moscova consideră că după retragerea din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), SUA vor amplasa pe teritoriul ţărilor europene rachete cu rază medie de acţiune şi a ameninţat că va reacţiona în mod adecvat. Washingtonul acuză Rusia că prin noua sa rachetă Novator 9M729 încalcă prevederile Tratatului INF, semnat în 1987 de către cele două părţi şi care interzice rachetele cu o rază de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de km dotate cu focoase nucleare.

‘Se pare că ele (ţările europene) consideră că într-un final sunt interesate în mod fundamental de o astfel de organizaţie ca NATO, căreia i-au atribuit o parte din suveranitatea lor’, a afirmat şeful statului rus. De la prăbuşirea URSS, Moscova se opune extinderii NATO în Europa.

Referitor la problema suveranităţii în Europa, Putin a afirmat că Parlamentul European adoptă mai multe decizii obligatorii pentru toţi membrii Uniunii Europene decât adopta pe vremuri Sovietul Suprem al URSS. ‘State total independente nu există pur şi simplu în lume’, a concluzionat el.

Citește și: O delegație a Parlamentului European pleacă în Venezuela

Cât priveşte situaţia din cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, Vladimir Putin a reamintit că în componenţa sa există organisme supranaţionale cărora statele membre le-au transferat unele dintre prerogative, creând astfel o anumită interdependenţă. ‘Am transferat o parte a suveranităţii noastre, o parte a independenţei noastre şi am făcut-o în mod deliberat, ştiind că aceasta ne oferă un nivel mai ridicat de competitivitate’, a spus el.

Putin şi-a exprimat convingerea că Uniunea statală Rusia-Belarus ar trebui să arate într-un mod ‘calm, prietenos, de afaceri’ direcţia în care se poate avansa, fără ca aceasta să dăuneze ţărilor şi popoarelor lor, ci, dimpotrivă, să ‘creeze condiţii mai bune pentru viitorul celor două ţări’.

Anterior, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko afirmase că suveranitatea Rusiei şi a Belarusului este ‘ceva sacru’ şi că această problemă nu a fost discutată între cei doi şefi de stat. Minskul este gata să meargă atât de mult în integrarea cu Rusia pe cât Moscova este pregătită pentru acest efort, a mai spus Lukaşenko.