DISTRIBUIȚI
CNN.com

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a urat marţi „însănătoşire rapidă” premierului britanic Boris Johnson, infectat cu noul coronavirus şi internat cu o zi în urmă la terapie intensivă, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Sunt sigur că energia, optimismul şi simţul umorului vă vor ajuta să învingeţi boala”, a precizat Putin într-o telegramă transmisă liderului britanic, citat într-un comunicat al Kremlinului.


Citeşte şi: Cardinalul George Pell SCAPĂ de puşcărie

„Aş dori să vă transmit sprijinul meu sincer în acest moment dificil pentru dumneavoastră”, a adăugat el.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, s-a declarat convins că ‘medici cu calificări corespunzătoare’ îl îngrijesc pe liderul britanic.

Starea premierului britanic Boris Johnson nu s-a modificat, au indicat marţi două surse apropiate şefului guvernului, internat luni într-un spital din Londra şi transferat în cursul după-amiezii la terapie intensivă în urma agravării simptomelor de COVID-19.

Prim-ministrul a primit oxigen şi rămâne sub strictă supraveghere, dar nu a fost intubat, a spus ministrul de stat Michael Gove, la postul de radio LBC.

Citeşte şi: BoJo a fost transferat la terapie intensivă! Starea de sănătate a premierului britanic rămâne neschimbată

Liderul conservator britanic, în vârstă de 55 de ani, este singurul şef de guvern sau de stat al unei mari puteri ce a contractat boala, care a făcut peste 73.000 de morţi în lume.

Mai mulţi lideri din întreaga lume, printre care preşedintele american Donald Trump, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele francez Emmanuel Macron, i-au transmis mesaje de încurajare şi de susţinere şefului guvernului de la Londra.