DISTRIBUIȚI
The Telegraph

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit luni în Crimeea cu ‘prietenii’ săi francezi, între care Thierry Mariani, candidat al Adunării Naţionale (RN, fostul Front Naţional) al Marinei Le Pen la alegerile pentru Parlamentul European, cu ocazia festivităţilor dedicate împlinirii a cinci ani de la anexarea peninsulei ucrainene de către Rusia, notează AFP, scrie Agerpres.

‘Îmi face o mare plăcere să-i văd aici pe prietenii noştri care doresc să construiască relaţii bune între Rusia şi Franţa’, a declarat Putin în cadrul întâlnirii cu delegaţia de oameni politici şi deputaţi francezi la Simferopol, capitala Crimeii.


Citește și : Prim-ministrul polonez cere un consens asupra unei taxe comune în UE în domeniul digital

‘Suntem mândri că am putut fi prezenţi la cea de-a cincea aniversare a alipirii Crimeii’, a afirmat la rândul său Mariani, care a vizitat peninsula din Marea Neagră de mai multe ori începând cu 2014.

Deputatul de Vaucluse, Jean-Claude Bouchet (Les Républicains /LR/, de dreapta, al fostului preşedinte Nicolas Sarkozy), de asemenea prezent, a salutat ‘reintegrarea’ Crimeii în cadrul Rusiei.

Din componenţa acestei delegaţii mai fac parte Michel Voisin, fost deputat de Ain, şi Nicolas Dhuicq, fost deputat şi actual primar al comunei Brienne-le-Château (Aube, nord-vestul Franţei).

La 18 martie 2014, Vladimir Putin şi liderii proruşi ai Crimeii au semnat tratatul de ‘realipire’ a acestei peninsule ucrainene la Rusia, la două zile după un referendum considerat ilegal de către comunitatea internaţională.

Denunţată ca o ‘anexare’ de către Kiev şi Occident, această decizie a adus Rusiei sancţiuni severe europene şi americane la care ea a răspuns, introducând în special un embargo la produsele alimentare europene.

‘Suntem îngrijoraţi de acest climat al sancţiunilor’, a declarat Mariani în cadrul întâlnirii cu Vladimir Putin.

Mariani, candidat din partea RN la alegerile europene din 26 mai, care a dezertat din partidul Les Republicains, a apreciat că aceste alegeri vor fi ‘capitale pentru recuperarea relaţiilor dintre Rusia şi Europa’.

Citește și : Tensiuni în sud-estul Turciei după sinuciderea unui deţinut kurd în greva foamei

‘Este un alt obiectiv care m-a făcut să mă implic în aceste alegeri’, a spus el, subliniind că ‘refacerea relaţiilor cu Rusia va fi unul dintre scopurile noastre’.

La rândul său, Vladimir Putin s-a pronunţat pentru relaţii ‘stabile, pozitive şi previzibile’ cu UE. ‘Dezvoltarea relaţiilor noastre este în interesul cetăţenilor ţărilor noastre’, a insistat preşedintele rus.