DISTRIBUIȚI

Preşedintele Vladimir Putin a acordat luni cetăţenia rusă directorului producătorului de gaz Novatek, Mark Gietvai, o măsură ce i-ar putea ajuta pe cetăţenii americani să ignore unele restricţii legate de sancţiunile impuse Moscovei, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Sancţiunile SUA impuse Rusiei în 2014 interzic cetăţenilor americani şi companiilor să ajute la organizarea unor finanţări pe termen lung a unor mari firme ruseşti, inclusiv Novatek.


Citeşte şi: Anunţul lui Mike Pompeo: ‘Rămâneţi la voi acasă!’

Sancţiunile au fost impuse după anexarea de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea şi sprijinul pentru separatiştii proruşi din estul Ucrainei.

Când SUA şi UE au impus sancţiuni Rusiei, directorii cu paşapoarte străine de la companiile afectate inclusiv Novatek – cel mai mare producător privat de gaz natural al ţării – şi banca de stat VTB au predat responsabilitatea organizării emisiunii de noi acţiuni către colegii fără paşapoarte UE sau americane.

Gietvai, director financiar al Novatek din 2003, a recunoscut în 2014 că nu mai poate să-şi ajute compania să obţină noi finanţări pe termen lung.

Citeşte şi: ‘Slujitorul poporului’ câştigă alegerile parlamentare din Ucraina

Gietvai, născut în SUA, a obţinut cetăţenia rusă printr-un decret prezidenţial publicat luni pe website-ul Kremlinului. Putin a acordat anterior cetăţenia şi altor occidentali care lucrează în poziţii de top în companiile ruseşti.

Gietvai a refuzat să comenteze asupra decretului.