DISTRIBUIȚI

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat joi după-amiază, că actualul conflict militar din Ucraina reprezintă unul dintre efectele destrămării Uniunii Sovietice (URSS), informează mediafax.

„Este suficient să observăm ceea ce se întâmplă în acest moment între Rusia şi Ucraina, ceea ce se întâmplă la frontierele anumitor state din cadrul Comunităţii Statelor Independente. Toate aceste lucruri, desigur, sunt rezultatele destrămării Uniunii Sovietice”, a declarat Vladimir Putin, conform cotidianului Le Monde, în cursul unei reuniuni cu oficiali din ţările care fac parte din Comunitatea Statelor Independente (CSI).


Citește și : Turcia îşi consolidează prezenţa militară în Ciprul de Nord

În afară de războiul din Ucraina, în ultimii ani au avut loc conflicte militare între Armenia şi Azerbaidjan şi între Kirghistan şi Tadjikistan.

De asemenea, preşedintele Rusiei a acuzat Occidentul că este pregătit să provoace revoluţii în orice stat, fără a oferi dovezi şi fără a numi niciun stat, informează agenţia Reuters.

Uniunea Europeană, Statele Unite, Marea Britanie şi Grupul G7 au condamnat vehement invazia militară rusă în Ucraina şi au impus sancţiuni masive împotriva Rusiei. Naţiunile Unite cer respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei. Occidentul nu a recunoscut anexarea Crimeei de către Rusia, produsă în 2014, şi a semnalat că nu va recunoaşte nici eventuala anexare a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a convocat pentru vineri o reuniune urgentă a Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare, în contextul planului Rusiei de a formaliza anexarea regiunilor ucrainene. Zelenski a condamnat vehement referendumurile „fără valoare” organizate în regiunile din sud-estul Ucrainei şi a avertizat că „integritatea teritorială a Ucrainei va fi restabilită”. „Reacţia noastră faţă de recunoaşterea rezultatelor de către Rusia va fi foarte dură”, a ameninţat liderul de la Kiev.

Citește și : Marii aliați ai Rusiei încep să se îndoiască de Putin: escaladarea războiului și anexarea teritoriilor pun Kremlinul în dificultate

Administraţia Joseph Biden a reafirmat, miercuri, că nu va recunoaşte niciodată „tentativele ilegale şi nelegitime” ale Rusiei de a anexa regiuni din Ucraina, iar Uniunea Europeană pregăteşte o nouă serie de sancţiuni.