DISTRIBUIȚI
Russian President Vladimir Putin attends a meeting with acting Governor of Kirov region Alexander Sokolov via a video link at the Kremlin in Moscow, Russia August 9, 2022. Sputnik/Mikhail Klimentyev/Kremlin via REUTERS ATTENTION EDITORS - THIS IMAGE WAS PROVIDED BY A THIRD PARTY.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat formal vineri anexarea regiunilor Doneţk, Lugansk, Zaporijie şi Herson, situate în sud-estul Ucrainei, şi a cerut Administraţiei de la Kiev să înceteze „imediat” ostilităţile, avertizând că armata rusă va risposta prin toate mijloacele posibile , informează mediafax.

„Oamenii au făcut o alegere fără echivoc. Vom forma patru noi regiuni ale Federaţiei Ruse, deoarece aceasta este voinţa a milioane de oameni. Este un drept al locuitorilor, bazat pe un articol al Cartei ONU, cel referitor la dreptul popoarelor la autodeterminare. Semnăm astăzi un acord de integrare a acestor regiuni în cadrul Federaţiei Ruse”, a declarat Vladimir Putin, conform publicaţiilor Le Figaro şi Le Monde, referindu-se la referendumurile organizate de autorităţile separatiste proruse, care nu sunt recunoscute nici de Naţiunile Unite, nici de Occident. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a anunţat că Moscova nu a stabilit încă dacă va anexa în totalitate regiunile ucrainene Herson şi Zaporojie sau doar zonele aflate deja sub ocupaţie rusă.


Citește și : ALERTĂ la Bruxelles! Un plic cu pudră albă a fost găsit la sediul Comisiei Europene

Vladimir Putin a semnalat disponibilitatea reluării negocierilor de pace cu Ucraina, dar a subliniat că statutul regiunilor anexate „nu va face obiectul discuţiilor”, întrucât „au făcut o alegere definitivă”. „Occidentul trebuie să ştie că locuitorii acestor regiuni vor fi mereu cetăţenii noştri”, a precizat liderul de la Kremlin.

„Armata ucraineană trebuie să înceteze imediat ostilităţile. Ne vom proteja teritoriile prin toate mijloacele posibile şi vom face totul pentru garantarea securităţii populaţiei noastre”, a atras atenţia Vladimir Putin.

La ceremonia de semnare a documentelor de anexare sunt prezenţi sute de oficiali ruşi, inclusiv parlamentari, dar şi liderii administraţiilor separatiste proruse din sud-estul Ucrainei. Este vorba de Evgheni Baliţki, liderul din Zaporojie, de omologul său din Herson, Vladimir Saldo, precum şi de preşedinţii autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk, Denis Puşilin şi Leonid Pasecinik.

La finalul ceremoniei, Vladimir Putin a semnat documentele de anexare a regiunilor ucrainene împreună cu Evgheni Baliţki, liderul din Zaporojie, cu omologul acestuia din Herson, Vladimir Saldo, precum şi cu preşedinţii autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk, Denis Puşilin şi Leonid Pasecinik.