DISTRIBUIȚI
Sputnik

Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit marţi la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite (EAU), pentru o vizită ce ar urma să prilejuiască semnarea unor acorduri pentru un total de peste un miliard de dolari, relatează AFP, potrivit agerpres.

Luni, Putin s-a aflat în Arabia Saudită, într-o vizită marcată de încheierea unei înţelegeri petroliere între Moscova şi Riad, încoronată de circa 20 de acorduri şi contracte ce prevăd investiţii de miliarde de dolari.


Citește și: Trump l-a sunat pe Erdogan să-i ceară oprirea INVAZIEI în Siria

Turneul lui Putin în cele două ţări arabe are loc în contextul în care relaţiile între Rusia şi occidentali se află la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul Războiului Rece, iar economia rusă este puternic lovită din 2014 de sancţiunile europene şi americane din cauza rolului Moscovei în criza ucraineană.

Pe aeroportul din Abu Dhabi, preşedintele Putin a fost întâmpinat cu onoruri de prinţul moştenitor Mohammed bin Zayed al-Nahyan, iar cortegiul său a fost însoţit, la fel ca la Riad, de cavaleri purtând steaguri ale Rusiei.

‘Printre ţările din Golf, Emiratele Arabe Unite sunt lider în ce priveşte schimburile comerciale cu Rusia’, a declarat recent pentru presă consilierul Kremlinului, Iuri Uşakov. În 2018, valoarea acestor schimburi a atins 1,7 miliarde de dolari (1,5 miliarde de euro).

Cu ocazia vizitei ar urma să fie semnate în jur de 10 acorduri, în sumă de peste 1,3 miliarde de dolari, mai ales în domeniile înaltei tehnologii, sănătăţii sau energiei, a indicat Fondul suveran rus, referindu-se la ‘parteneriate nu doar pe Terra, dar şi în spaţiu’, şi la un ‘potenţial de cooperare cu adevărat nelimitat’.

Rusia a trimis în spaţiu la sfârşitul lunii septembrie primul cosmonaut din EAU, Hazzaa Al Mansouri, revenit pe Terra la începutul lui octombrie, după o scurtă şedere pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), şi primit ca un erou în ţara sa.

Înaintea discuţiilor cu uşile închise, Putin şi prinţul moştenitor de la Abu Dhabi au avut o scurtă întâlnire cu Hazzaa al-Mansouri şi cu un alt cosmonaut din Emirate, Sultan al-Nayadi.

Citește și: Trump impune SANCȚIUNI împotriva Turciei

‘Rusia, în calitate de putere spaţială, are ca misiune să deschidă calea către spaţiu ţărilor care ar dori să fie puteri spaţiale (…), care au voinţa şi banii’ necesari pentru a realiza acest obiectiv, a declarat luni, la Riad, şeful agenţiei spaţiale a Rusiei, Roskosmos, Dmitri Rogozin.

Vladimir Putin este însoţit în deplasările în Arabia Saudită şi Emirate de o importantă delegaţie de miniştri şi alţi responsabili de rang înalt, printre care liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, cunoscut ca promotor al islamului conservator.