DISTRIBUIȚI
Sada El balad

Purtătorul de cuvânt al guvernului somalez, Mohamed Ibrahim Moalimuu, a fost rănit duminică într-un atac sinucigaş comis de combatanţi ai grupării Al-Shabab împotriva maşinii sale în Mogadiscio, a anunţat biroul de presă al premierului şi poliţia acestei ţări instabile, unde alegerile amânate de mai multe ori urmau să fie reluate duminică, informează AFP, potrivit agerpres.  

„Purtătorul de cuvânt al guvernului federal somalez a fost rănit într-un atac terorist, rănile lui nu sunt grave şi noi în urăm însănătoşire grabnică”, se afirmă într-un scurt comunicat al biroului de presă.


Citește și :  Islanda va înăspri din nou restricţiile, pe fondul creşterii numărului de contaminări

Potrivit mai multor surse, atacatorul a încercat să se agaţe de maşina în care se afla Moalimuu, înainte de a face să explodeze bomba pe care o avea asupra lui, distrugând parţial vehiculul.

Alte două persoane au fost rănite în explozie, potrivit unui poliţist prezent la locul atacului.

Atacul a fost revendicat de gruparea islamistă Al-Shabab într-un comunicat.

Citește și : Lituania nu va prelungi starea de urgenţă; Afluxul de migranţi dinspre Belarus s-a oprit

Purtător de cuvânt al guvernului şi consilier al premierului somalez de peste un an de zile, Moalimuu este un fost jurnalist al BBC şi fost secretar general al Uniunii Naţionale a Jurnaliştilor Somalezi (UNSOJ). El a scăpat din mai multe atacuri comise împotriva unor hoteluri unde se afla, printre care atacul din 2019 care a vizat un mare hotel şi a fost urmat de o luare de ostatici de 22 de ore.

Atacul de duminică a avut loc în condiţiile în care Somalia trebuie să-şi reia procesul electoral, amânat de mai multe ori în ultimele luni, pe fondul puternicilor tensiuni între preşedintele Mohamed Abdullah Mohamed, mai cunoscut cu supranumele Farmajo, şi premierul Mohamed Hussein Roble.