DISTRIBUIȚI
Reuters

Fostul premier catalan Carles Puigdemont a declarat marţi, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Bruxelles, că în condiţiile acţiunilor în forţă ale guvernului de la Madrid a decis să ‘încetinească’ procesul independenţei Cataloniei şi se va întoarce acolo numai dacă va primi ‘garanţii’ din partea executivului spaniol privind un ‘proces corect’, întrucât el consideră că justiţia spaniolă este ‘politizată’, negând totodată că ar intenţiona să ceară azil politic în Belgia, ţară unde deocamdată va rămâne pentru a fi ‘în siguranţă’, relatează agenţia EFE şi publicaţia La Vanguardia, potrivit agerpres.

‘Am fost nevoiţi să ne adaptăm planul de lucru pentru a evita violenţa’, iar ‘dacă preţul acestei atitudini este să încetinim crearea Republicii, atunci trebuie să admitem că este un preţ rezonabil de plătit în Europa secolului XXI’, a spus fostul premier catalan, destituit împreună cu întregul său cabinet de guvernul de la Madrid, care a pus Catalonia sub tutelă după ce parlamentul regional al acesteia a votat vineri o declaraţie de independenţă.


Citeşte şi: Spania a început procedurile contra liderilor catalani pentru nesupunere

‘În faţa unor informaţii conform cărora guvernul spaniol plănuia o ofensivă foarte agresivă şi fără precedent împotriva guvernului Cataloniei şi funcţionarilor rămaşi fideli guvernului legitim (…), am convenit vineri ca guvernul să dea prioritate prudenţei, securităţii şi moderaţiei’ pentru că ‘ne-am dat seama că dialogul în aceste condiţii era imposibil’, a completat el, insistând însă că nu renunţă la ideea independenţei Cataloniei, dar pentru asta este un ‘drum lung’ de parcurs şi a cerut ‘poporului catalan’ să se pregătească pentru acest drum.

Întrebat cum a reuşit să ajungă la Bruxelles împreună cu colaboratorii săi din guvernul destituit, unele media afirmând chiar că el a ‘fugit’ din Spania după ce Madridul a suspendat autonomia Cataloniei, Puigdemont a răspuns că ei sunt ‘cetăţeni europeni care au dreptul la liberă circulaţie’.

Citeşte şi: Tribunalul Constituţional spaniol A ANULAT declaraţia de independenţă a Cataloniei

Dar fostul premier catalan a negat că ar intenţiona să ceară azil politic în Belgia şi a susţinut că a venit în ‘capitala Europei’ pentru a găsi ‘libertate şi securitate’ şi ‘pentru a evidenţia problema catalană în inima Europei’. ‘Cer Europei să reacţioneze. Cazul Cataloniei este cazul valorilor pe care se sprijină Europa’, a insistat Puigdemont, care în toată această criză nu a fost susţinut de niciun guvern din UE, iar statele importante ale blocului comunitar l-au sprijinit deschis pe premierul Mariano Rajoy şi au descris criza catalană drept o problemă internă a Spaniei.

Puigdemont a vorbit şi despre acţiunile judiciare demarate împotriva sa de autorităţile de la Madrid, criticând ‘politizarea justiţiei’ spaniole pe care o acuză că este ‘lipsită de imparţialitate’. El a promis la conferinţa de presă desfăşurată la Bruxelles că se va întoarce ‘rapid’ în ţara sa dacă i se ‘garantează un proces corect, cu separarea puterilor în Spania, lucru la care trebuie să ne aşteptăm din partea unei ţări europene’. Dar deocamdată, pentru ‘siguranţă’, va rămâne în Belgia, urmând să ia decizia revenirii în Spania ‘în funcţie de circumstanţe’.

Citeşte şi: Dezvăluirile legate de Kevin Spacey ÎNCHID ‘House of Cards’

Deşi demis de executivul spaniol, Puigdemont a spus că se consideră în continuare ‘preşedintele legitim’ al Cataloniei şi a criticat ceea ce a numit ‘deficitul democratic grav care există astăzi în Statul spaniol’, acuzând guvernul de la Madrid că acesta a declanşat ‘haosul’ în Catalonia încă de le referendumul de independenţă din 1 octombrie, când poliţia a folosit forţa pentru a împiedica desfăşurarea acestuia.

Totuşi, el a menţionat că va respecta rezultatul alegerilor anticipate convocate de guvernul de la Madrid în Catalonia pentru 21 decembrie şi a pus la îndoială că guvernul lui Rajoy va accepta acest rezultat dacă nu va fi convenabil Madridului.