DISTRIBUIȚI
Ziarul de Iasi

Fostul lider al executivului catalan Carles Puigdemont s-a prezentat din proprie iniţiativă în faţa justiţiei belgiene, după ce Spania a emis un nou mandat de arestare internaţional pe numele său, care a decis să-l menţină în libertate sub control judiciar, potrivit unor surse concordante, relatează AFP, potrivit agerpres.

Puigdemont le-a spus jurnaliştilor de la Bruxelles că s-a prezentat întâi la poliţie, apoi a fost condus în faţa unui judecător belgian, care a luat această decizie.


Citește și : Ken Loach: Brexitul distrage atenția oamenilor de la problemele reale

El a fost eliberat „fără cauţiune, cu posibilitatea de a părăsi Belgia cu permisiunea judecătorului”, dar va trebui să rămână „disponibil” pentru a răspunde oricărei convocări, a subliniat el.

După ce liderul separatist catalan s-a refugiat în Belgia, la sfârşitul lui octombrie 2017, după tentativa eşuată de secesiune a Cataloniei, este pentru a treia oară când Spania emite un mandat de arestare european pe numele său.

Vineri dimineaţă, „el a primit notificarea, a compărut în faţa unui judecător şi s-a opus oficial extrădării sale către Spania”, au anunţat serviciile sale într-un comunicat publicat la Bruxelles.

„Preşedintele Puigdemont a pledat că are imunitate în calitate de membru al Parlamentului European”, a adăugat sursa citată.

În acest mandat care îl vizează pe responsabilul catalan, care trăieşte la Waterloo, la sud de Bruxelles, justiţia spaniolă acuză delictele de „rebeliune şi deturnare de fonduri publice”.

Justiţia belgiană trebuie „să verifice acum dacă faptele care stau la baza mandatului de arestare european constituie o infracţiune la dreptul belgian”, a explicat marţi parchetul belgian într-un comunicat.

Citește și : Protestatarii din Barcelona AU BLOCAT accesul în Sagrada Familia

„Având în vedere complexitatea dosarului şi cele două mandate de arestare deja emise împotriva lui C. Puigdemont, dosarul necesită o analiză juridică aprofundată”, a mai precizat sursa citată.

Marţi, pe lângă emiterea acestui nou mandat de arestare european, Curtea Supremă din Spania a condamnat nouă lideri separatişti catalani la pedepse între nouă şi 13 ani de închisoare pentru tentativă de secesiune a Cataloniei în 2017.

Fostul vicepreşedinte al administraţiei regiunii Oriol Junqueras a primit cea mai grea pedeapsă, 13 ani de închisoare, pentru rebeliune şi deturnare de fonduri publice.