DISTRIBUIȚI
AP

Spania ”nu mai respectă statul de drept” al Uniunii Europene, a denunţat luni fostul lider al executivului catalan Carles Puigdemont, la intrarea sa pentru prima dată în sediul de la Strasbourg al Parlamentului European pentru a-şi prelua mandatul de eurodeputat, transmite AFP, scrie agerpres.

”Criza catalană are un impact direct asupra fundamentelor Uniunii Europene. Este momentul ca Uniunea Europeană să se implice”, a declarat Puigdemont.


Citește și : Marea Britanie poate continua relaţia cu Huawei fără să compromită legăturile cu SUA

El a criticat absenţa lui Oriol Junqueras, fostul său adjunct, actualmente întemniţat în Spania, căruia Parlamentul European i-a retras mandatul de eurodeputat.

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a anunţat vineri că PE i-a retras calitatea de eurodeputat liderului separatist catalan Oriol Junqueras, în prezent în detenţie în Spania, urmând astfel o decizie a justiţiei spaniole.

„Mandatul lui Junqueras (care a fost ales la scrutinul european din mai – n.r.) a încetat la 3 ianuarie 2020”, a scris Sassoli într-un comunicat.

La acea dată, Comisia Electorală Centrală din Spania i-a retras acest mandat, o decizie confirmată joi de Curtea Supremă de la Madrid.

Citește și : Ţările care au avut cetăţeni la bordul avionului doborât de iranieni vor discuta o posibilă acţiune pe plan legal

Conform Curţii Supreme, condamnarea lui Junqueras în octombrie la 13 ani de închisoare şi de interdicţie de a fi ales pentru răzvrătire şi deturnare de fonduri „implica excluderea statutului de eurodeputat”, recunoscut totuşi de justiţia europeană.

Oriol Junqueras a fost condamnat pentru rolul său în tentativa de secesiune a Cataloniei din toamna anului 2017.