DISTRIBUIȚI
USATODAY.com

Protocolul privind Irlanda de Nord din cadrul Acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană este ”soluţia la problemele create de Brexit”, a declarat ambasadorul Uniunii Europene la Londra, Joao Vale de Almeida, pentru cotidianul The Guardian, informează miercuri politico.eu, potrivit agerpres

‘Nimeni nu a venit cu o idee mai bună – nici măcar cei care astăzi atacă protocolul şi care l-ar dori abandonat nu au nicio alternativă la protocol”, a spus diplomatul european.


Citește și : Ungaria relaxează unele restricții în ziua în care raportează cel mai mare număr de decese

Uniunea Europeană este ”deplin angajată într-o manieră constructivă pentru a găsi soluţii la aceste probleme”, a afirmat Vale de Almeida, care a precizat însă că acest lucru trebuie să fie făcut ”în limitele protocolului pe care l-am convenit nu cu mult timp în urmă”.

El a adăugat că blocul comunitar este deschis faţă de ideea creşterii flexibilităţii protocolului, dar a sugerat că Regatul Unit trebuie să-şi asume responsibilitatea pentru dificultăţi, care în opinia sa sunt rezultatul deciziei ţării de a părăsi blocul comunitar.

Schimburile comerciale post-Brexit între Marea Britanie şi provincia Irlanda de Nord sunt guvernate de articolul 16 (Protocolul privind Irlanda de Nord) al Acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, cunoscut şi ca Acordul Brexit. Acest protocol a fost conceput pentru a proteja principiile Acordului din Vinerea Mare din 1998 şi pentru a păstra deschisă frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord prin menţinerea regiunii în interiorul pieţei unice a UE.

Citește și : Situația devine disperată la Kiev, Ucraina înregistrează un record de decese

Mai mulţi politicieni nord-irlandezi au cerut însă renunţarea la acest protocol pe motiv că, în scopul protejării pieţei unice europene, el creează bariere comerciale între provincie şi restul Regatului Unit.

Londra a extins în mod unilateral perioada de graţie pentru controalele asupra importurilor de produse alimentare din Marea Britanie în provincia Irlanda de Nord, hotărâre care încalcă termenii Acordului Brexit.