DISTRIBUIȚI
AP

Doi manifestanţi au fost ucişi vineri la Bagdad în timpul dispersării de către forţele de securitate a miilor de persoane strânse în faţa aşa-numitei Zone verzi, în contextul reluării mişcării de contestare în Irak după moartea a 150 de manifestanţi la începutul lunii octombrie, potrivit France Presse şi agerpres.

Desfăşuraţi în forţă, poliţiştii antirevoltă au tras numeroase grenade lacrimogene pentru a îndepărta manifestanţii de Zona verde, unde îşi are sediul puterea irakiană şi ambasada SUA. Cei doi manifestanţi ucişi au fost loviţi în faţă de grenadele lansate, a indicat un membru al Comisiei guvernamentale pentru drepturile omului.


Citeşte şi: Erdogan cere SUA capul lui Mazloum Abdi, şeful kurzilor sirieni

Alungaţi în afara acestui sector, manifestanţii s-au întors în emblematica piaţă Tahrir, separată de Zona verde prin Podul al-Joumhouriya. Manifestaţiile s-au reluat joi seara şi unii irakieni şi-au petrecut noaptea în această piaţă. Alţii s-au alăturat protestelor vineri dimineaţă.

Manifestanţii cer ‘căderea regimului hoţilor’ într-o ţară bogată în zăcăminte de petrol, dar confruntată cu o penurie cronică de electricitate şi apă potabilă şi, mai ales, subminată de flagelul corupţiei.

Deja în cursul nopţii, mai multe zeci de manifestanţi au fost îndepărtaţi de la porţile Zonei verzi cu tunuri de apă şi grenade lacrimogene.

Declanşate spontan la 1 octombrie prin apeluri difuzate pe reţelele de socializare, manifestaţiile au fost dispersate cu brutalitate, bilanţul ridicându-se la 157 de morţi până la 6 octombrie, în marea lor majoritate la Bagdad.

În aşteptarea unor noi acţiuni, controversatul lider Moqtada Sadr i-a îndemnat pe simpatizanţii săi să manifesteze, iar pe combatanţii săi ‘să-i protejeze’, de teama escaladării violenţelor în faţa acestei mişcări apărute spontan în Irak.

‘Vreau partea mea din petrol’, a declarat pentru un AFP o manifestantă în Piaţa Tahrir, în timp ce 20% din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei în această ţară cu majoritate şiită.

Pentru un alt protestatar, problema este mult mai amplă. ‘Nu ne este foame, noi cerem demnitate. Avem nevoie doar de o ţară, nimic mai mult’, exclamă el, fără ‘aşa-numiţii reprezentanţi ai poporului care au acaparat toate resursele’.

În urma noilor apeluri pe reţelele de socializare, manifestaţii au avut loc şi în sudul ţării – la Najaf, Diwaniya şi Nassiriya – la începutul lunii octombrie.

Citeşte şi: DoJ deschide o anchetă penală privind ingerinţa Rusiei în alegerile americane

În faţa mişcării de contestare, care s-a întrerupt în timpul celui mai important pelerinaj din calendarul şiit pentru a se relua în ziua împlinirii a unui an de la intrarea în funcţiune a guvernului condus de Adel Abdel Mahdi, a fost decretată o mobilizare generală a forţelor de securitate.

Marele ayatollah Ali Sistani, cea mai înaltă autoritate religioasă şiită în Irak, i-a îndemnat vineri pe manifestanţi şi forţele de ordine la ‘reţinere’ pentru a evita ‘haosul’.

În urmă cu două săptămâni, Ali Sistani dăduse termen guvernului până în această vineri să facă lumină asupra violenţelor şi să răspundă la cererile manifestanţilor.