DISTRIBUIȚI
AFP

Poliţia tunisiană a arestat alţi 41 de protestatari după noi violenţe împotriva măsurilor de austeritate în ţara nord-africană, a informat luni Ministerul de Interne, numărul total al persoanelor arestate ajungând la circa 850, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Protestele începute în urmă cu o săptămână au izbucnit din nou duminică, alimentate de nemulţumirile privind creşterile de preţuri şi impozite impuse de guvern pentru reducerea deficitului bugetar.


Citeşte şi: Un balcon al Bursei din Jakarta a căzut peste oameni – FOTO/VIDEO

Un martor a afirmat că tineri au aruncat cu pietre în maşinile de poliţie şi au incendiat cauciucuri, înainte ca forţele de securitate să riposteze cu gaze lacrimogene în cartierul Ettadamen din Tunis duminică seara. De asemenea au fost proteste în cartierul Kram. Luni, situaţia a revenit la normal.

‘Mişcările (de protest) au avut loc (în cartierele) Ettadamen, Daoura, Hicher şi Kram în capitală şi la Sidi Bouzid şi Feriana’, a declarat Khelifa Chibani, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne. Protestatari au încercat să intre într-o clădire a autorităţii vamale, a adăugat el.

În total, 41 de persoane au fost arestate, a adăugat oficialul tunisian.

Guvernul a promis sâmbătă ajutor suplimentar pentru familiile sărace şi pentru cei nevoiaşi ca răspuns la demonstraţii.

Citeşte şi: Igor Dodon îl proclamă pe Mihai Eminescu moldovean, nu român

Revoltele alimentate de o nemulţumire socială persistentă au izbucnit săptămâna trecută, odată cu apropierea celei de-a şaptea aniversări de la înlăturarea de la putere a dictatorului Zine el Abidine Ben Ali, la 14 ianuarie 2011, de o mişcare revoluţionară care cerea inclusiv ‘locuri de muncă’, ‘demnitate’ şi stârpirea corupţiei.

După revoluţia din 2011, luna ianuarie este marcată în mod tradiţional de o mobilizare socială în Tunisia. Contextul este extrem de tensionat în acest an, odată cu apropierea primelor alegeri municipale de după revoluţie, amânate de mai multe ori şi prevăzute să aibă loc în luna mai.