DISTRIBUIȚI
REUTERS

Oponenţii loviturii de stat militare din Myanmar au susţinut proteste masive, sâmbătă, pentru a opta zi consecutivă, în timp ce criticii juntei continuă să fie arestaţi, relatează Reuters, scrie news.ro .

Mii de oameni s-au adunat în cel mai mare oraş al ţării, Yangon, în timp ce proteste au avut loc şi în capitala Nay Pyi Taw, în Mandalay şi alte oraşe.


Citește și : Rusia a aprobat ‘preliminar’ producţia vaccinului Sputnik V în Serbia

„Încetaţi să mai răpiţi noaptea”, a fost strigat, între altele, în Yangon, ca răspuns la raidurile din ultimele zile.

Biroul pentru drepturile omului din cadrul ONU a transmis vineri că peste 350 de oameni, inclusiv oficiali, activişti şi călugări, au fost arestaţi în Myanmar începând cu 1 februarie, când armata a preluat puterea. Unele dintre arestări au avut loc noaptea.

Armata a spus că a preluat puterea pentru că alegerile generale din noiembrie, câştigate de Liga Naţională pentru Democraţie, condusă de Aung San Suu Kyi, ar fi fost fraudate. Comisia electorală a respins acuzaţiile armatei.

Consiliul ONU pentru Drepturile Civile a adoptat vineri o rezoluţie prin care cere Myanmar să îi elibereze din detenţie pe Suu Kyi şi pe ceilalţi oficiali şi să nu ma folosească violenţa asupra protestatarilor.

Thomas Andrews, reprezentant al Consiliului pentru Myanmar, a spus la o sesiune specială de la Geneva că ar trebui să fie luată în calcul de către Consiliul de Securitate al ONU impunerea de sancţiuni şi a unui embargou privind armele.

Myint Thu, ambasadorul Myanmar la Naţiunile Unite din Geneva, a declarat că Myanmarul nu doreşte „să blocheze tranziţia democratică incipientă a ţarii” şi că va continua cooperarea internaţională.

Citește și :Merkel: Germania va avea suficiente vaccinuri în aprilie, dar relaxarea restricţiilor mai trebuie să aştepte

Statele Unite au început săptămâna aceasta să impună sancţiuni referitoare la generalii aflaţi la conducere şi la unele companii ce au legături cu ei.

La protestele de sâmbătă au participat lucrători sanitari, aeroportuari, profesori şi ingineri.

Un ziar susţinut de stat a scris vineri că mii de oameni s-au alăturat demonstraţiilor pro-militare în diferite părţi ale ţării. Aceste informaţii nu au putut fi deocamdată verificate.