DISTRIBUIȚI

În Polonia au fost organizate vineri demonstraţii pentru a apăra dreptul la avort legal cu ocazia marcării unui an de la decizia Curţii Constituţionale care a interzis practic întreruperea voluntară a sarcinii, informează AFP, potrivit agerpres

Câteva sute de manifestanţi s-au adunat la Varşovia, blocând traficul într-unul din cele mai aglomerate sensuri giratorii ale capitalei, după care s-au îndreptat către clădirea Curţii Constituţionale.


Citește și : Curtea Supremă a SUA va examina la 1 noiembrie legea avortului în Texas

Proteste de dimensiuni mai mici au avut loc şi în alte oraşe din Polonia.

„Ne apărăm dreptul la avort, dreptul nostru fundamental de a decide pentru noi înşine şi viitorul nostru”, a declarat pe Facebook asociaţia pentru drepturile femeilor Strajk Kobiet, care a organizat protestul.

Pe 22 octombrie 2020, Curtea Constituţională, susţinută de guvernul populist de dreapta, a scos în afara legii întreruperea voluntară a sarcinii în cazul unei malformaţii grave a fătului, care a avut ca rezultat interzicerea oricărui avort, cu excepţia cazurilor de viol sau incest sau când viaţa mamei este în pericol.

Mii de poloneze au călătorit de atunci în străinătate pentru a putea avorta.

Citește și : Luxemburg permite cultivarea la scară redusă şi pentru uz personal

Organizaţia Avort fără frontiere, care ajută femeile din ţările europene în care avortul este ilegal sau foarte restricţionat, a declarat că a ajutat 34.000 de femei poloneze să avorteze după decizia Curţii Constituţionale.

Paisprezece ONG-uri, inclusiv Amnesty International şi Human Rights Watch, au declarat marţi că femeile poloneze „s-au confruntat cu obstacole extreme pentru a avea acces la avort legal în ultimul an”.