DISTRIBUIȚI
dw.de

Procurorul Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY), Serge Brammertz, a făcut apel duminică la liderii croaţi să-şi asume trecutul şi să acţioneze în vederea reconcilierii, după sinuciderea croatului bosniac Slobodan Praljak, condamnat pentru crime de război, transmite AFP. 

„Este regretabil că Praljak a decis să-şi pună capăt zilelor. Dar înţelegeţi că gândurile mele se îndreaptă către victimele şi supravieţuitorii crimelor pentru care el a fost condamnat”, a declarat Brammertz pentru AFP, într-un e-mail.


Slobodan Praljak s-a sinucis miercuri, înghiţind conţinutul unei fiole în sala de audieri a TPIY. Tribunalul tocmai confirmase condamnarea lui Praljak la 20 de ani de închisoare pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în timpul războiului din Bosnia (1992-1995). Rezultatele preliminare ale analizelor arată că Praljak a murit din cauza unei insuficienţe cardiace provocate de cianură.

„Decizia în acest caz rămâne validă. Activitatea noastră ca procurori este să stabilim faptele şi responsabilitatea înaltelor oficialităţi, şi asta am şi făcut”, a spus Brammertz. „Ne-am fi aşteptat ca responsabilii (politici) şi mass media croate să se comporte într-o manieră mai responsabilă şi să promoveze acceptarea faptelor, dar din nefericire nu asta vedem”, şi-a exprimat regretul Brammertz. Dimpotrivă, „numeroşi sunt cei care refuză din nou să respecte procesul judiciar şi faptele dovedite, şi afirmă că criminalii de război condamnaţi erau în realitate eroi. Această negare nu dovedeşte respect faţă de victime”, a deplâns el situaţia. „Ne-am putea aştepta ca un stat membru al UE să se concentreze mai degrabă pe reconcilierea şi ajungerea la un acord cu privire la trecutul recent”, a continuat procurorul TPIY.

Numeroşi croaţi i-au adus un omagiu lui Praljak, aprinzând lumânări şi depunând flori la picioarele unui portret al acestuia. Premierul Andrej Plenkovic a calificat verdictul TPIY drept „o profundă nedreptate morală”.