DISTRIBUIȚI
JusticeInfo.net

Proiectul unui tribunal special care să judece „crima de agresiune” a Rusiei în Ucraina ar putea „condamna la eşec” ancheta în curs a Curţii Penale Internaţionale (CPI), a avertizat luni procurorul acestei instanţe internaţionale cu sediul la Haga, potrivit France Presse, potrivit agerpres.  

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri instituirea unui tribunal special, care să fie susţinut de ONU, pentru a urmări în justiţie crima de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei.


Citește și : Rusia își întețește atacurile în estul Ucrainei dorind să încercuiască forțele Kievului

Într-o reacţie, Karim Khan, procurorul CPI, a cerut comunităţii internaţionale să se concentreze pe susţinerea – inclusiv financiară – a CPI , care desfăşoară în prezent propria anchetă cu privire la crimele de război şi crimele împotriva umanităţii comise în Ucraina.

„Nu putem fi condamnaţi la eşec. Avem nevoie de instrumentele necesare pentru a ne face munca. Nu avem aceste instrumente”, a declarat Khan în faţa presei în cadrul reuniunii anuale a celor 123 de ţări membre ale CPI, care are loc la Haga.

Procurorul a afirmat că s-au făcut „o mulţime de promisiuni că orice iniţiativă privind instituirea unui tribunal special nu va submina Curtea”, dar că CPI se confruntă deja cu un deficit bugetar.

„Ar trebui să evităm fragmentarea şi să preferăm mai degrabă consolidarea”, a opinat el.

CPI dispune de competenţe doar pentru crimele de război şi crimele împotriva umanităţii comise în Ucraina, şi nu pentru „crima de agresiune” a Rusiei, deoarece Moscova nu a semnat Tratatul de la Roma prin care a fost instituită Curtea de la Haga.

„Un tribunal ad-hoc competent pentru crima de agresiune ar permite urmărirea în justiţie a celor mai înalţi lideri ruşi, care altfel s-ar bucura de imunitate”, a explicat Comisia Europeană.

Potrivit lui Khan, statele membre ale Curţii ar putea să găsească modalităţi pentru a permite CPI să urmărească juridic o ţară care nu este membră pentru crima de agresiune.

Bruxellesul se înşală în privinţa imunităţii liderilor ruşi, a apreciat procurorul CPI, adăugând că va aborda această problemă cu Ursula von der Leyen personal.

„UE a denaturat evident legea”, a declarat el. „Ei nu par să înţeleagă pe deplin Statutul de la Roma”, a adăugat Khan.

Citește și : Zelenski a fost declarat personalitatea anului! Ce spune liderul de la Kiev Sunt mai degrabă responsabil, decât curajos

Ucraina şi mai multe ţări occidentale au sprijinit apelurile privind instituirea unui tribunal special, iar Olanda s-a oferit să-l găzduiască.

Moscova consideră că un astfel de tribunal ar fi nelegitim, notează AFP.