DISTRIBUIȚI
Counsel Magazine

Rusia ar trebui să coopereze în cadrul anchetei Curţii Penale Internaţionale (CPI) privind presupusele crime de război comise de când Moscova a invadat Ucraina, a declarat vineri, la Haga, într-un interviu acordat AFP, procurorul CPI Karim Khan, potrivit agerpres.

” Invitaţia există. Uşa mea este deschisă şi, de asemenea, voi continua să bat la uşa Federaţiei Ruse”, a declarat Karim Khan.


Citește și : Putin i-a spus cancelarului Austriei că acuzaţiile privind criza alimentară sunt ‘lipsite de fundament’

„Dacă există acuzaţii din partea Federaţiei Ruse, dacă există informaţii pe care le deţin, dacă îşi desfăşoară propriile investigaţii sau urmăriri penale sau dacă au informaţii relevante, vă rugăm să ni le împărtăşiţi”, a adăugat el.

Avocatul britanic a insistat, de asemenea, că cei vinovaţi de crime de război ar putea fi aduşi în faţa justiţiei, deşi a refuzat să spună dacă preşedintele Vladimir Putin s-ar putea număra, într-o bună zi, printre suspecţi.

Nici Rusia şi nici Ucraina nu sunt membri ai CPI, dar Kievul a acceptat jurisdicţia Curţii şi colaborează cu parchetul în investigarea posibilelor crime de război şi crime împotriva umanităţii comise pe teritoriul său.

Citește și : Iranul va lua ‘măsuri punitive’ împotriva Greciei în legătură cu confiscarea petrolului iranian de pe o navă (presă)

Procurorul CPI a anunţat la patru zile după invazia rusă o anchetă asupra situaţiei din Ucraina, care de atunci a primit undă verde de la zeci de state părţi la CPI. Cu toate acestea, Rusia susţine că acuzaţiile de crime de război sunt false, iar preşedintele Putin a justificat invazia afirmând că în estul Ucrainei are loc un genocid al populaţiei vorbitoare de limbă rusă.”Dacă cineva face astfel de acuzaţii, atunci cooperează, împărtăşeşte informaţiile”, a remarcat Karim Khan.