DISTRIBUIȚI

Procurorii belgieni au cerut pedepse de la un an până la patru ani de închisoare cu executare şi amenzi severe în procesul ouălor contaminate cu fipronil care a zdruncinat piaţa europeană în 2017, a indicat joi tribunalul din Anvers, transmite AFP, potrivit agerpres.  

Pedeapsa cea mai drastică – patru ani închisoare şi 800.000 de euro amendă – a fost solicitată împotriva directorului societăţii belgiene Agro Remijsen, aflată în faliment şi care comercializase în Belgia şi în Olanda un produs de dezinfectare a fermelor avicole conţinând insecticidul interzis.


Citește și : Condiţiile de detenţie ale lui Navalnîi respectă standardele internaţionale

Avocatul acestuia, Pieter Helsen, a declarat pe postul de televiziune francofon RTBF că Patrick Remijsen nu ştia că fipronilul este interzis şi „nu a avut niciodată intenţia de a participa la o organizaţie infracţională”.

În cadrul procesului deschis joi dimineaţa în Belgia, şapte persoane sunt acuzate că au importat, vândut sau folosit dezinfectanţi ilegali.

De asemenea, patru societăţi sunt chemate să acorde daune-interese celor circa 30 de părţi civile, între care 21 de exploatări avicole belgiene.

Pe lângă Patrick Remijsen, în ce-i priveşte pe ceilalţi şase acuzaţi, aceştia sunt în majoritate foşti responsabili ai unor firme de dezinfecţie care au folosit fipronil şi împotriva lor s-au cerut pedepse de trei ani de închisoare pentru doi dintre ei, de un an pentru alţi trei şi în fine pentru ultimul o amendă de peste 20.000 de euro.

Citește și : În ciuda pandemiei, Brit Awards 2021 se va ţine cu public

 

Criza sanitară izbucnită în vara lui 2017 a afectat aproape toată Europa, dar au fost descoperite alimente suspecte – ouă sau produse pe bază de ouă potenţial contaminate – chiar şi în Hong Kong.

Numai în Belgia au fost distruse peste 77 de milioane de ouă şi au fost sacrificate aproape două milioane de păsări, potrivite Agenţiei federale pentru securitatea lanţului alimentar (AFSCA).