DISTRIBUIȚI
Jyrki Katainen, vice president of the European Commission in charge of Jobs, Growth, Investment and Competitiveness, speaks during a press conference at the EU headquarters in Brussels on July 22, 2015. AFP PHOTO/ JOHN THYS (Photo credit should read JOHN THYS/AFP/Getty Images)

Comisia Europeană şi-a manifestat marţi deplina încredere în ”sistemul judiciar” şi ”ordinea constituţională” a Spaniei, anunţ venit în ziua în care la Curtea Supremă spaniolă a început procesul unor lideri separatişti catalani, transmite agenţia EFE, scrie agerpres.

”Avem încredere deplină în sistemul judiciar al Spaniei şi cel mai important este să ne asigurăm că totul se va petrece în acord cu Constituţia spaniolă”, a declarat Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene, răspunzând unei întrebări despre procesul liderilor catalani.


Citește și : Noul şef al Pentagonului a efectuat o vizită în Irak

El a mai spus că executivul comunitar nu doreşte ”să politizeze situaţia în acest moment” şi a asigurat de ”sprijinul total” al Bruxelles-ului faţă de ”instituţiile legale şi democratice şi faţă de ordinea constituţională a ţării”. ”Pentru noi nu este o chestiune politică. Nu dorim să facem comentarii sau declaraţii politice cu privire la desfăşurarea” procesului, a completat Katainen.

Marţi, 12 lideri separatişti catalani se află în boxa acuzaţilor în deschiderea procesului în care sunt acuzaţi pentru tentativa de secesiune a Cataloniei din octombrie 2017, în timp ce chestiunea catalană domină în continuare agenda politică spaniolă, notează AFP.

În centrul maiestuoasei săli a Curţii Supreme, acuzaţii au fost aşezaţi pe patru rânduri în faţa celor şapte judecători pentru acest proces descris drept ”mascaradă” de fostul lider separatist catalan Carles Puigdemont, care dacă nu ar fi fugit în Belgia pentru a scăpa de arestare s-ar fi aflat şi el astăzi alături de cei 12 inculpaţi.

”Este cel mai important proces pe care-l organizăm după restabilirea democraţiei”, după moartea dictatorului Francisco Franco în anul 1975, a declarat recent preşedintele Curţii Supreme spaniole, Carlos Lesmes.

Citește și : Stoltenberg: NATO pregăteşte măsuri defensive în contextul anulării Tratatului INF

Procesul, transmis în direct şi pentru care au fost acreditaţi peste 600 de jurnalişti spanioli şi străini, ar urma să dureze circa trei luni, verdictul fiind aşteptat nu mai devreme de luna iulie. Sute de persoane vor fi chemate să depună mărturie, printre care şi fostul premier Mariano Rajoy.