DISTRIBUIȚI
Media7

Doi foşti premieri algerieni Ahmed Ouyahia şi Abdelmalek Sellal, judecaţi pentru fapte de corupţie în Alger, au fost condamnaţi marţi la 15 şi respectiv 12 ani de închisoare cu executare în urma unui proces istoric, relatează AFP, potrivit agerpres.

Anunţarea acestor verdicte intervine cu două zile înainte de alegerile prezidenţiale, respinse masiv de populaţie care îi critică pe candidaţi, care au fost cu toţii asociaţi mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi ai regimului fostului preşedinte Abdelaziz Bouteflika.


Citeşte şi: Alertă maximă în Chile: Un avion militar A DISPĂRUT de pe radar!

Ouyahia şi Sellal, apropiaţi ai lui Bouteflika ce s-a aflat la putere timp de 20 de ani înainte de a fi constrâns să demisioneze de o inedită mişcare populară de contestare, erau judecaţi de o săptămână, alături de alţi foşti lideri politici şi mari patroni pentru maşinaţiuni în sectorul industriei auto.

Abdeslam Bouchouareb, fost ministru al industriei fugit în străinătate, a fost condamnat în contumacie la 20 de ani de închisoare. Alţi doi foşti miniştri ai industriei, Mahdjoub Bedda şi Youcef Yousfi, au primit câte 10 ani de detenţie.

Fostă prefect, Nouria Yamina Zerhouni, care a compărut liberă la proces spre deosebire de coacuzaţii săi, a primit cinci ani de închisoare cu executare.

Fostul preşedinte al Forumului Directorilor de Întreprinderi (FCE), principala organizaţie patronală a ţării, Ali Haddad, preşedinte-director general al BTP algerian, a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare.

Alţi trei oameni de afaceri, Ahmed Mazouz, Hassen Arbaoui şi Mohamed Bairi, proprietari de uzine pentru asamblarea de vehicule, au fost condamnaţi la şapte, şase şi respectiv trei ani de închisoare cu executare.

Citeşte şi: Atacatorul din spitalul din Cehia şi-a tras un GLONŢ în CAP

Urmărit pentru finanţare ocultă a campaniei lui Bouteflika, Abdelghani Zaalane, fost ministru al transporturilor şi fost şef de campanie al lui Bouteflika pentru alegerile prezidenţiale din aprilie 2019 în final anulate, a fost achitat.

Bunurile tuturor acestor înalţi funcţionari şi ale familiilor lor au fost confiscate, a mai anunţat judecătorul.

Este pentru prima dată după proclamarea independenţei Algeriei în 1962 când au fost judecaţi funcţionari de stat de rang atât de înalt. Acest proces a fost primul consecutiv amplelor anchete asupra unor presupuse fapte de corupţie, anchete declanşate în urma demisiei forţate a preşedintelui Bouteflika şi suspectate că ar servi luptelor de clan de la vârful puterii post-Bouteflika.