DISTRIBUIȚI

Conducerea Partidului Social-Democrat german s-a declarat vineri deschisă la discuţii în încercarea de a scoate ţara din criza politică actuală, renunţând la opoziţia faţă de ideea unei noi alianţe la guvernare cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, relatează AFP. 

„SPD este convins că trebuie discutat. SPD nu este închis la discuţii”, a declarat în noaptea de joi spre vineri secretarul general al formaţiunii, Hubertus Heil, după o reuniunea de opt ore a liderilor social-democraţi, sub conducerea preşedintelui Martin Schulz.


Până acum, Martin Schulz a refuzat categoric orice idee de a prelungi coaliţia actuală dintre partidul său cu blocul conservator CDU/CSU al Angelei Merkel în urma alegerilor legislative din septembrie, marcate de o înfrângere dură a SPD, în ciuda dificultăţilor ţării de a forma un nou guvern.

El a susţinut până acum opţiunea organizării de noi alegeri.

Însă presiunea este tot mai mare în rândul social-democraţilor pentru schimbarea poziţiei, în special după ce preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, el însuşi un social-democrat, a spus că vrea să evite un nou scrutin şi a făcut apel la toate partidele să dea dovadă de deschidere.

Steinmeier a avut joi o întrevedere cu Schulz pe acest subiect.

„SPD nu se poate comporta ca un copil îmbufnat în colţul său”, a declarat joi seară unul din liderii SPD, actualul ministru de justiţie Heiko Maas.

Alte voci din cadrul SPD s-au pronunţat pentru susţinerea unui guvern minoritar condus de conservatori, o opţiune pe care Angela Merkel a exclus-o până acum, pentru „a nu fi nevoiţi să căutăm o majoritate la fiecare decizie”.