DISTRIBUIȚI
Twitter

Mii de susținătorii ai mișcării de protest pro-democrație din Hong Kong au manifestat sâmbătă în cadrul unui priveghi adresat victimelor care au murit în cadrul demonstrațiilor care continuă din luna iunie, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit mediafax.

Demonstrația cetățenilor din Hong Kong vine ca urmare a decesului, din a această săptămână, a unui student în cadrul protestelor de stradă, după ce a căzut de pe o parcare supraetajată.


Citește și : Autoritățile indiene asigură securitatea în regiunea sacră acordată hindușilor

Mii de persoane s-au adunat în Parcul Tamar din apropierea sediilor instituțiilor centrale, cu permisiunea poliției locale de a organiza un astfel de marș. Participanții au cântat imnuri și au adus flori în memoria celui decedat, în timp ce mulți dintre aceștia au cerut „răzbunarea” victimelor.

Conform estimărilor făcute de poliția locală, aproximativ 7.500 de persoane au participat la manifestația de sâmbătă.

„În seara asta nu suntem aici doar pentru a-l deplânge pe (studentul decedat, n. red.), dar și pentru a arăta statului, Partidului Comunist Chinez și lumii că ceea ce s-a întâmplat în ultimele șase luni, nu a fost uitat”, a declarat unul dintre participanți.

Citește și : Trei parlamentari pro-democraţie din Hong Kong au fost arestaţi

Protestele în Hong Kong, care deseori au fost marcate de incidente violente între demonstranți și forțele de ordine, au izbucnit în urmă cu șase luni, ca reacţie la controversatul proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală. Manifestanţii contestă politicile Guvernului local pro-Beijing, condus de Carrie Lam.