DISTRIBUIȚI

Acţiunile Băncii Centrale Europene ar putea afecta creşterea, dar prioritatea principală este stabilitatea preţurilor, a declarat vineri preşedintele BCE, Christine Lagarde, la un eveniment cu studenţii francezi, transmite Reuters, potrivit agerpres.

În stabilirea politicii sale monetare, BCE trebuie să ţină cont de toate elementele care afectează inflaţia, precum şi de riscurile la adresa creşterii, a explicat Lagarde la evenimentul organizat de Banca Centrală a Franţei.


Citeşte şi: Armata ucraineană a descoperit o groapă comună la Izium – FOTO – Black News

„Va afecta creşterea? a adăugat şeful BCE. „Este posibil, dar este un risc pe care trebuie să ni-l asumăm … deoarece stabilitatea preţurilor este o dimensiune fundamentală”, a declarat şeful BCE.

Conform datelor publicate vineri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins, în august, un nou nivel-record, de 9,1% (în creştere de la 8,9% luna precedentă). Este un nivel al inflaţiei de peste patru ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene, respectiv o creştere a preţurilor de 2%.

Citeşte şi: Ursula von der Leyen vrea să-l vadă pe Putin JUDECAT pentru crime de război – Black News