DISTRIBUIȚI
Hello Magazine

Prinţul William are un nou titlu. Sâmbătă, regina Elisabeth a II-a a Marii Britanii l-a numit pe nepotul ei Înalt Comisar al Adunării Generale a Bisericii Scoţiei, potrivit revistei People, scrie news.ro .

În această poziţie, William va deveni reprezentantul personal al Suveranului Britanic la Adunarea Generală a Bisericii Scoţiei, care face multiple vizite şi va avea îndatoriri ceremoniale.


Citește și : SUA şi Franţa îşi vor evacua cetăţenii din oraşul chinez Wuhan

William, 37 de ani, va prelua rolul lui Richard Scott, al 10-lea Duce de Buccleuch şi al 12-lea Duce de Queensberry. Înaintea lui Scott, prinţesa Anne a deţinut această poziţie.

Numirea vine în contextul în care fratele său, prinţul Harry, şi soţia sa Meghan Markle au renunţat la rolul de membri seniori ai familiei regale.

Săptămâna trecută, regina Elisabeth a II-a şi familia – inclusiv William, Harry şi prinţul Charles – au parafat un acord privind termenii retragerii lui Harry şi Meghan.

Citește și : Trump apare într-o înregistrare audio în care ar cere demiterea ambasadorului SUA în Ucraina

După o perioadă de tranziţie care se va încheia în primăvară, Meghan, 38 de ani, şi Harry, 35 de ani, îşi vor pierde titlurile de „alteţe regale”, vor înapoia costurile renovării reşedinţei lor Frogmore Cottage şi vor locui atât în America de Nord cât şi Marea Britanie.