DISTRIBUIȚI
AD.nl

Olandezul de 22 de ani suspectat de implicare într-un proiect de atentat, ce ar fi urmat să aibă loc în timpul unui concert la Rotterdam, şi plasat în detenţie provizorie va fi eliberat în aşteptarea procesului său, a anunţat miercuri tribunalul din Rotterdam, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Detenţia provizorie a bărbatului arestat în urmă cu câteva săptămâni în urma unei ameninţări teroriste la Rotterdam a fost suspendată’, a anunţat într-un comunicat tribunalul oraşului portuar.


‘Prin urmare, el poate aştepta în libertate începerea procesului său’, chiar dacă rămâne suspectat de implicare în proiectul atentatului, adaugă tribunalul.

Citeşte şi: Jean-Claude Juncker anunţă: România trebuie să intre rapid în Schengen

Identificat de mass-media sub numele ‘Jimmy F.’, suspectul a fost arestat la 24 august într-un sat la 42 de kilometri sud de Rotterdam, unde concertul trupei rock californiene Allah-Las, prevăzut să aibă loc cu o zi înainte, a fost anulat din cauza unei ameninţări teroriste.

După arestarea lui, Tribunalul l-a plasat în detenţie provizorie, care a fost prelungită cu alte 14 zile în data de 30 august.

Tânărul a fost arestat după o semnalare din partea poliţiei spaniole, care a reperat un mesaj pe aplicaţia de mesagerie criptată Telegram, acuzată frecvent că serveşte drept mijloc de comunicare pentru reţelele jihadiste.

Acest mesaj ar fi fost postat online chiar de suspect, ceea ce a determinat presa olandeză să suspecteze o farsă care s-a sfârşit prost. Act pe care ministrul olandez de interne şi al justiţiei, Stef Blok, l-a calificat drept ‘idiot’, alimentând suspiciunile în ceea ce priveşte autenticitatea ameninţării.