DISTRIBUIȚI
dpa

Autorităţile din Germania au hotărât punerea sub supraveghere a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), principala forţă de opoziţie din parlament, au confirmat miercuri pentru dpa surse din cadrul serviciilor de securitate internă, potrivit agerpres.  

Întreaga formaţiune urmează să fie monitorizată, fiind suspectată de extremism de dreapta, potrivit surselor citate după o videoconferinţă a directorului Oficiului federal pentru protecţia Constituţiei (BfV), Thomas Haldenwang, cu filialele agenţiei din landuri.


Citeşte şi: Texasul RENUNŢĂ la mască şi îşi deschide complet magazinele şi restaurantele

Decizia vine cu câteva luni înaintea alegerilor legislative prevăzute să aibă loc în Germania pe 26 septembrie.

Citeşte şi: Stat Islamic revendică asasinarea celor trei tinere din Jalalabad

În martie anul trecut, serviciul de informaţii interne din Germania a plasat sub supraveghere grupul naţionalist de extremă-dreaptă Fluegel (Aripa), creat de membri ai AfD acuzaţi frecvent de o retorică ce aminteşte de trecutul nazist al Germaniei, iar în iunie a fost plasată sub supraveghere filiala regională din Brandenburg a partidului de extremă dreapta. O altă filială regională a AfD, cea din Saxonia-Anhalt (est), este monitorizată activ de BfV ca „entitate suspectă”, au anunţat la sfârşitul lui ianuarie surse din cadrul serviciului.