DISTRIBUIȚI
Nile International
Nile International

Principalele grupuri kurde din Siria nu au primit o invitaţie finală la un congres de pace programat să aibă loc în Rusia săptămâna viitoare şi nu vor participa atât timp cât continuă asaltul Turciei asupra provinciei Afrin, a anunţat joi un înalt oficial kurd, citat de Reuters.

Când congresul de la Soci a fost evocat pentru prima dată anul trecut, oficialii kurzi au declarat că au fost invitaţi şi vor participa, conform agerpres .


Dar Badran Jia Kurd, consilier al administraţiei autonome conduse de kurzi în părţi din nordul Siriei, a spus că nu a primit o invitaţie oficială la congresul asupra Siriei după ce s-a confirmat că el va avea loc pe 29-30 ianuarie la Soci.

Citește și : Afganistan : Bilanțul atacului din Kabul a ajuns la 25 de persoane

„În ceea ce priveşte poziţia noastră în legătură cu o invitaţie – dacă va exista – nu vom participa la congres în lumina acestei agresiuni barbare de ocupaţie în Afrin”, a declarat Jia Kurd. „Cum pot avea loc acolo discuţii despre o soluţie într-un moment când zone stabile, sigure sunt împinse spre anarhie şi bătălii?”, s-a întrebat el.

Principalele grupuri kurde din Siria, care controlează zone întinse în nord, au fost în mod constant lăsate în afara eforturilor de pace, ţinându-se cont de dorinţele Turciei, care vede ascensiunea lor în regiunile de frontieră ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Armata turcă, sprijinită de combatanţii miliţiei siriene aliate, a lansat sâmbătă o ofensivă majoră împotriva regiunii Afrin din nord-vestul Siriei, declarând că intenţionează să zdrobească gruparea kurdă YPG care controlează acea parte a Siriei.

Potrivit lui Jia Kurd, Rusia intenţiona să invite la Soci reprezentanţi arabi şi kurzi ai administraţiei autonome.