DISTRIBUIȚI
AP

Liderii a patru grupuri politice din Parlamentul European – PPE, S&D, ALDE şi Verzi/EFA – s-au întâlnit miercuri pentru a doua oară de la alegerile pentru PE desfăşurate la sfârşitul lunii mai, pentru a pune bazele unui program pentru viitoarea Comisie Europeană, potrivit unui comunicat transmis de Partidul Popular European (PPE), conform agerpres.

‘Am convenit asupra unui proces politic menit să definească o ambiţie comună pentru următoarea perioadă legislativă. Aceasta va oferi baza pe care sperăm că viitorul preşedinte al Comisiei Europene se va angaja pentru a se bucura de o majoritate largă şi stabilă în Parlamentul European’, se arată în declaraţia comună.


Citeşte şi: Aproape 150.000 de migranţi au fost arestaţi luna trecută la frontiera de sud a SUA

Această activitate este prevăzută să înceapă pe 12 iunie şi să se încheie în timp util pentru următorul Consiliu European, precizează sursa citată.

Liderii celor patru grupuri politice se declară ‘puternic încurajaţi de numărul substanţial crescut dintre compatrioţii noştri care au participat la alegeri’. ‘Este intenţia noastră comună să colaborăm constructiv, luând în considerare cererile lor de schimbare, spre a demonstra că Uniunea Europeană poate oferi rezultate pentru fiecare’, se menţionează în declaraţie.

Citeşte şi: Protestatarii din Sudan resping dialogul cu puterea. Numărul morţilor a ajuns la 108

Aceasta este semnată de Manfred Weber (PPE), Udo Bullmann (S&D), Guy Verhofstadt (ALDE), Ska Keller şi Philippe Lamberts (Verzi/EFA).