DISTRIBUIȚI
CDC
summer heat wave in the city

Spania e înăbușită sub temperaturi neobișnuit de ridicate pentru acest anotimp, ajungând sâmbătă în unele locuri la aproape 40 de grade Celsius, potrivit agerpres

„Dimineața devreme a fost extraordinar de cald pentru această perioadă a anului în mare parte din centrul și sudul peninsulei”, a scris pe Twitter agenția națională de meteorologie AEMET.


Citește și :  Doi opozanţi în exil ai lui Putin desemnaţi ‘agenţi ai străinătăţii’

De altfel, meteorologii au emis avertizări de temperaturi ridicate în 10 regiuni spaniole pentru sâmbătă și au estimat că temperaturile vor ajunge până la 30 de grade.

Vineri, recordurile de temperatură din luna mai au fost doborâte în orașul Jaen, din Andaluzia, care a înregistrat 40C. AEMET a declarat că temperaturile medii din Jaen au fost cu 16C mai mari decât cele normale pentru această perioadă a anului, conform Reuters.

În alte părți ale Spaniei, temperaturile au fost cu cel puțin 7C mai mari decât în mod obișnuit.

Citește și : Germania va livra Ucrainei primele 15 tancuri antiaeriene de tip Gepard în luna iulie

 

Purtătorul de cuvânt al AEMET, Ruben del Campo, a declarat la începutul acestei săptămâni că, dacă se confirmă oficial, ar putea fi primul val de căldură înregistrat vreodată în luna mai.

„Acest episod este foarte neobișnuit pentru mijlocul lunii mai și ar putea fi unul dintre cele mai intense episoade din ultimii 20 de ani”, a spus el.