DISTRIBUIȚI
Bountiful Safaris

Primul recensământ al faunei sălbatice din Kenya a debutat vineri la nivel naţional, cu scopul de a ajuta demersurile de conservare şi identificare a pericolelor cu care se confruntă populaţiile sale de animalele care trăiesc în libertate, numeroase dar ameninţate, informează Reuters, potrivit agerpres.

Recensământul se va desfăşura până în luna iulie, animalele fiind numărate de rangeri, cercetători şi membri ai comunităţii, atât de la sol cât şi pe cale aeriană.


Citește și : SOS Satele Copiilor anchetează abuzurile sexuale în structurile sale din Africa şi Asia

Acţiunea se va concentra asupra speciilor rare, cum ar fi pangolinul, care a fost identificat ca potenţială specie intermediară pentru COVID-19, şi antilopa Sable, cu o populaţie de sub o sută de exemplare rămase în Kenya.

Extinderea aşezărilor umane, schimbările climatice care împuţinează resursele şi braconajul au contribuit la declinul populaţiilor faunei sălbatice. Populaţiile de girafe din Kenya au scăzut cu aproximativ 40% în ultimele trei decenii, potrivit Africa Wildlife Foundation.

Proiectul de 250 de milioane de şilingi kenyeni (2,3 milioane de dolari) a fost lansat de Serviciul pentru Faună Sălbatică din Kenya (Kenya Wildlife Service – KWS) şi ministerul Turismului în Rezervaţia Naţională Shimba Hills, care găzduieşte ultima populaţie de antilope Sable.

Unele dintre cele mai vulnerabile animale din Kenya, inclusiv rinoceri şi elefanţi, sunt recenzate periodic. Însă, va fi pentru prima dată când animalele vor fi numărate în mod sistematic în toate zonele ţării.

”Ştim că există lacune majore. Probabil că nu cunoaştem prea multe despre ceea ce se întâmplă în nordul Kenyei”, a declarat Winnie Kiiru, care deţine funcţia de preşedinte interimar al Institutului de cercetare a faunei sălbatice din Kenya.

Informaţii detaliate despre fauna sălbatică din parcurile mai puţin populate şi mai puţin vizitate din nordul Kenyei sunt limitate.

Scopul este acela de a înţelege mai bine dimensiunile populaţiilor de specii sălbatice şi distribuţia acestora, pentru a identifica ameninţările la adresa animalelor şi a sugera strategii de conservare.

Citește și : Bundestagul aprobă înfiinţarea Fundaţiei Helmut Kohl

Turismul a reprezentat 8,2% din produsul intern brut al Kenyei în 2019, potrivit Consiliului Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC), mare parte dintre vizite fiind în parcurile naturale, însă a scăzut drastic în timpul pandemiei de COVID-19.

Însă, reducerea călătoriilor internaţionale a avut şi unele beneficii. 2020 a fost primul an după 1999 în care nu au existat cazuri braconaj în rândul rinocerilor, potrivit KWS.