DISTRIBUIȚI
twitter

Un angajat al Parlamentului European, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a murit după ce a contractat noul tip de coronavirus, acesta fiind primul deces din cauza pandemiei din cadrul instituţiilor europene, au anunţat luni surse concordante, informează AFP, potrivit agerpres.

„Parlamentul European confirmă, cu regret, un deces” în rândul „personalului său extern”, (deces) „cauzat, potrivit informaţiilor actuale, de coronavirus”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a instituţiei.


Citește și : Rusia va monitoriza situaţia coronavirusului cu ajutorul telefoniei mobile

Potrivit unei surse parlamentare, este vorba de un italian care lucra în cadrul serviciului informatic al Parlamentului European.

Mai mulţi membri ai Comisiei, Consiliului şi Parlamentului UE, care au mii de angajaţi la Bruxelles, au fost contaminaţi cu noul tip de coronavirus, printre aceştia numărându-se şi negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, aflat în carantină.