DISTRIBUIȚI
sky news

Proprietarul Stena Impero, petrolierul suedez sub pavilion britanic, a anunţat miercuri că a stabilit pentru prima oară un contact cu membrii echipajului, după patru zile de la sechestrarea navei de către Iran, informează France Presse, potrivit agerpres.

‘Am stabilit o comunicare directă cu echipajul de pe Stena Impero de ieri seara’ (marţi), a declarat compania Stena Bulk într-un comunicat.


Citește și : Boris Johnson, desemnat OFICIAL prim-ministru al Regatului Unit

Gardienii revoluţiei – armata de elită a regimului de la Teheran – a capturat şi sechestrat vineri în strâmtoarea Ormuz petrolierul Stena Impero cu 23 de membri ai echipajului la bord.

‘Căpitanul a spus că toată lumea este în siguranţă datorită unei bune colaborări cu personalul iranian la bord’, a adăugat compania, ‘un prim semn ce indică faptul că că vom vedea în curând progrese pozitive din partea autorităţilor iraniene’, consideră Erik Hanell, proprietarul petrolierului.

Suspectat de ‘nerespectarea codului maritim internaţional’, petrolierul Stena Impero şi echipajul său sunt reţinuţi în continuare în largul portului Bandar Abbas, în sudul Iranului.

Arestarea Stena Impero ‘este o măsură legală’ necesară pentru a ‘asigura securitatea regională’, a declarat luni un purtător de cuvânt iranian, Ali Rabii.

‘Tuturor ţărilor care solicită Iranului eliberarea petrolierului, le cerem să spună acelaşi lucru Marii Britanii’, a adăugat Rabii, făcând referire la petrolierul iranian Grace I, reţinut de autorităţile britanic în Gibraltar la 4 iulie.

Acesta din urmă este suspectat de britanici că voia să livreze ţiţei Siriei – ceea ce Teheranul neagă – încălcând sancţiunile europene împotriva Damascului.

Cazul Grace I şi cel al Stena Impero sunt foarte diferite, apreciase sâmbătă ministrul de externe britanic Jeremy Hunt, care a explicat că nava ‘Grace I a fost reţinută legal în apele Gibraltarului’, în timp ce ‘Stena Impero a fost sechestrată în apele (strâmtorii) Oman prin încălcarea flagrantă a dreptului internaţional’.

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a lăsat miercuri să se înţeleagă că ţara sa este dispusă la un schimb de petroliere cu Marea Britanie şi că discuţii indirecte au loc între Teheran şi Washington, în pofida crizei între cele două capitale, potrivit AFP.

Citește și : Theresa May, cuprinsă de emoţii la ultima apariţie în parlamentul britanic în calitate de premier

‘Nu vrem tensiuni cu anumite ţări europene’, a afirmat Rouhani într-o reuniune de guvern, conform unei transcrieri a afirmaţiilor sale, postată pe site-ul executivului de la Teheran.

În plină criză a petrolierelor între Republica Islamică şi Regatul Unit, preşedintele iranian a făcut clar referire la Marea Britanie, afirmând:’Dacă europenii încetează acţiunile lor inadecvate pe care le-au luat, inclusiv cele în Gibraltar, răspunsul Iranului va fi’ adaptat unei astfel de măsuri.

În acelaşi timp, preşedintele iranian a sugerat că este dispus la discuţii dacă va observa o ‘încetare a focului’ în ‘războiul economic’ pentru care acuză Washingtonul de a fi instituit sancţiuni împotriva Iranului.