DISTRIBUIȚI

La Idlib, regiune din nord-vestul Siriei controlată de jihadişti şi rebeli, sunt aşteptate miercuri primele doze de vaccin AstraZeneca împotriva COVID-19 în cadrul programului de vaccinare Covax, a declarat pentru AFP un responsabil al ONU, potrivit agerpres.

Circa 53.800 de doze de vaccin urmează să sosească în această regiune – care înglobează bastionul Idlib şi împrejurimile sale – a precizat Mahmoud Daher, un responsabil al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cu sediul la Gaziantep, oraş turc situat în apropierea frontierei cu Siria.


Citește și: Polițistul Derek Chauvin este VINOVAT de asasinarea lui George Floyd

Într-o ţară fracturată de război, acesta este primul transport de vaccinuri în cadrul programului Covax, mecanism care vizează garantarea unui acces echitabil la cele 19 vaccinuri anti-COVID-19 disponibile pe plan mondial.

‘Odată cu sosirea vaccinurilor, suntem pregătiţi să începem imunizarea grupurilor prioritare, cu ajutorul partenerilor noştri responsabili de aplicarea’ programului, a indicat Daher.

Prioritate va avea personalul medical şi lucrătorii din prima linie a luptei împotriva COVID-19. ‘Apoi cei de 60 de ani şi peste, iar apoi persoanele cu boli cronice între 18-59 de ani’, a spus el.

Aproape jumătate din provincia Idlib se află în continuare sub controlul jihadiştilor din Hay’at Tahrir al-Sham (HTS), fosta ramură siriană a Al Qaida, în timp ce grupuri de rebeli sirieni pro-Ankara sunt concentraţi în apropiere de frontiera cu Turcia.

Aceste zone urmează să primească circa 224.000 de doze de vaccin într-o primă etapă, potrivit unui anunţ făcut la sfârşitul lunii martie de OMS.

‘Obiectivul nostru este de a vaccina 20% din populaţie până la sfârşitul anului 2021’ în toată Siria, conform sursei citate.

Campania de vaccinare va fi lansată la începutul lunii mai şi va dura trei săptămâni, a declarat Imad Zahran, un responsabil pentru comunicare al autorităţilor sanitare din Idlib.

Circa 4 milioane de persoane trăiesc în nord-vestul Siriei, potrivit ONU. În această regiune au fost înregistrate peste 21.000 de cazuri de COVID-19, între care 641 de decese.

Autorităţile locale şi-au înscris zonele în programul Covax, în timp ce regimul preşedintelui Bashar al-Assad a fost acuzat adeseori de obstrucţionarea accesului la îngrijiri medicale.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a împlinit 95 de ani

Siria s-a alăturat Covax şi se aşteaptă să primească 912.000 de doze de AstraZeneca pentru zonele guvernamentale şi cele din nord-estul ţării (aflate sub control kurd), potrivit ONU.

De fapt, autorităţile de la Damasc au lansat deja la sfârşitul lunii februarie primele vaccinări pentru personalul medical, datorită dozelor trimise de o ‘ţară prietenă’.

Iniţiativa Covax reprezintă un parteneriat public-privat între OMS, Alianţa vaccinului (Gavi) şi Cepi (Coaliţia pentru inovare în domeniul pregătirii în eventualitatea apariţiei unei epidemii).