DISTRIBUIȚI
Foreign Policy Research Institute

Patru militari ai NATO din Afganistan au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus la scurt timp după intrarea lor în ţară, fiind primele cazuri de contaminare din cadrul misiunii aliate, a anunţat marţi NATO într-un comunicat citat de Reuters, scrie agerpres.

Comunicatul precizează că este vorba de militari nou veniţi în Afganistan şi că aceştia au început să prezinte simptome în timp ce se aflau într-o facilitate de control preventiv, iar ulterior au fost transferaţi în izolare şi testaţi.


Citește și : Coronavirusul lovește din plin industria aviatică! Se anunță pierderi de 250 de miliarde de dolari

Cetăţenia celor patru rămâne confidenţială, se menţionează în comunicat.

Circa 1500 de militari din NATO, în majoritate sosiţi recent în Afganistan, se află în astfel de centre de triaj, ca măsură de precauţie, se adaugă în comunicat.

Până în prezent, în Afganistan au fost înregistrate 40 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, majoritatea în provincia vestică Herat, şi un deces, a comunicat marţi Ministerul sănătăţii publice de la Kabul citat de Xinhua.

Săptămâna trecută, Afganistanul a dispus închiderea restaurantelor, piscinelor, băilor publice şi complexelor sportive ca măsură de precauţie în faţa pandemiei, toate adunările publice au fost interzise pe o perioadă nedeterminată, iar credincioşii îndemnaţi să se roage acasă şi să evite organizarea de ceremonii funerare la moschei. Anterior, guvernul a amânat lansarea noului an şcolar cu o lună.

Citește și : Albert Uderzo, creatorul lui Asterix şi Obelix, a murit la 92 de ani

Locuitorilor li se solicită să raporteze încălcările acestor măsuri la poliţie prin intermediul unei linii de asistenţă telefonică.