DISTRIBUIȚI
Yahoo News Singapore

Primele alegeri în regiunea indiană Caşmir după suprimarea autonomiei regiunii, anul trecut, au loc sâmbătă, sub un dispozitiv important de supraveghere, relatează AFP , potrivit agerpres.  

De teama unor atacuri ale unor combatanţi separatişti din această regiune disputată de India şi Pakistan, autorităţile au desfăşurat zeci de poliţişti şi membri ai unor forţe paramilitare înarmaţi cu puşti mitraliere în faţa fiecărei secţii de votare, în timp ce armata patrula pe străzi.


Citește și : Israelul se află în spatele asasinării lui Mohsen Fakhrizadeh (NYT)

Între teama unor atentate, de pandemia covid-19 şi zăpada care a acoperit o mare parte a acestei regiuni din Himalaya, puţini alegători s-au prezentat sâmbătă la vot, au constatat observatori.

Alegerile au loc timp de opt zile – până la 19 decembrie -, iar numărarea voturlor urmează să aibă loc trei zile mai târziu.

Din cauza epidemiei covid-19, secţiile de votare sunt echipate cu termometre, iar fiecare alegător primeşte o mască de protecţie şi gel hidroalcoolic.

În Valea Caşmirului, Faizi, o alegătoare în vârstă de 70 de ani, declară pentru AFP, la ieşirea dintr-o secţia de votare, că a votat ”pentru cei care acţionează pentru dezvoltare, de exemplu pentru a ne asfalta drumurile”.

Caşmirul indian se află sub o importantă supraveghere în domeniul securităţii, după ce Bharatiya Janata Party (BJP, naţionalist, hindus), aflat la putere în India, a revocat statutul de semiautonomie a regiunii şi a plasat-o în autoritatea directă a Guvernului naţional, în august 2019.

Acest lucru nu a împiedicat atentate separatiste.

Doi militari au fost ucişi într-o ambuscadă joi, la Srinagar, principalul oraş din regiune.

La jumătatea lui noiembrie, înfruntări la frontieră între forţe indiene şi pakistaneze s-au soldat cu 13 morţi.

Consiliile locale care urmează să fie alese nu mai deţin puteri, însă mai multe partide politice au profitat de acest scrutin pentru a se uni şi a face campanie în favoarea restaurării autonomiei politice a regiunii.

Această alianţă a acuzat Guvernul de hărţuirea candidaţilor săi.

Vineri, conducătoarea Partidului Democratic al Popoarelor (PDOP) Mehbooba Mufti a fost plasată în arest la domiciliu, iar poliţia a împiedicat jurnalişti să participe la o conferinţă de presă pe care aceasta a convocat-o.

Citește și : Pompeo: Departamentul de Stat va facilita tranziţia pentru instalarea Administraţiei Joe Biden

Mufti este una dintre numeroasele personalităţi politice din opoziţie care au fost plasate în arest la domiciliu timp de luni de zile, în urma revocării autonomiei.

Caşmirul este împărţit de India şi Pakistan, în urma despărţirii lor la momentul independenţei din 1947, iar fiecare revendică acest teritoriu în întregime.

În partea indiană, grupări combatante separatiste, de a căror susţinere India acuză Pakistanul, luptă împotriva forţelor indiene din 1989, iar aceste confruntări s-au soldat cu zeci de mii de morţi, în principal civili.