DISTRIBUIȚI
rfi.ro

Primarul suspendat al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a fost eliberat vineri din arest la domiciliu şi plasat sub control judiciar, relatează agerpres .

Decizia aprobată de Judecătoria Chişinău a intrat în vigoare vineri, la ora 13:00 şi se aplică pentru un termen de 30 de zile.


El nu are dreptul să părăsească localitatea şi trebuie să anunţe despre orice schimbare de domiciliu. Nu are voie să meargă la locul de muncă sau în locurile unde se afla persoanele vizate în dosar. La fel, trebuie să se prezinte la instanţă ori de câte ori este citat.

Citiți și : Statele Unite şi Coreea de Sud au început un exerciţiu naval lansând un avertisment Coreei de Nord

Dorin Chirtoacă a declarat presei că decizia este una tardivă şi formală, luată înainte de referendumul privind demiterea sa, din 19 noiembrie.

„Ceva nu este în regulă; este o decizie tardivă şi de ochii lumii. În mod normal ar trebui să aibă loc eliberarea şi încetarea dosarului penal. Probabil vor începe acum presiuni cu demisia, va începe un tămbălău şi mai mare cum că m-aş fi vândut lui (Vlad) Plahotniuc”, a spus el, referindu-se la controversatul lider al Partidului Democrat, aflat la guvernare. Dorin Chirtoacă a mai spus că se aşteaptă la creşterea presiunilor la adresa sa şi insinuărilor.

Primarul suspendat al Chişinăului a declarat că va contesta la Curtea de Apel această decizie a instanţei de judecată şi va cere încetarea procesului penal.

Procurorul Victoria Furtună a declarat că va studia decizia Judecătoriei Chişinău după care va decide dacă o va ataca în instanţa superioară.

Dorin Chirtoacă şi avocaţii săi au solicitat de mai multe ori în instanţă recuzarea judecătorilor de caz, cererile însă au fost de fiecare dată refuzate.

Primarul suspendat al Chişinăului este cercetat în dosarul parcărilor cu plată, în care este acuzat de trafic de influenţă şi corupere pasivă. El s-a aflat în arest la domiciliu timp de cinci luni.