DISTRIBUIȚI

Primarii Atenei, Yiorgos Kaminis, şi Skopje, Petre Şilegov, şi-au exprimat vineri în capitala greacă sprijinul lor pentru o soluţionare a disputei bilaterale privind numele Macedoniei, relatează AFP.

„Suntem de acord cu privire la necesitatea de a ajunge la o soluţionare justă şi durabilă” a disputei dintre cele două ţări ce durează mai bine de un sfert de secol, a declarat primarul de centru-stânga al Atenei la sfârşitul unei întâlniri cu omologul său care conduce primăria capitalei macedonene, conform agerpres.


Invitat de Kaminis la mai puţin de o săptămână după manifestaţia uriaşă desfăşurată duminică la Atena a adversarilor oricărei partajări a numelui Macedoniei cu statul vecin, social-democratul Petre Şilegov s-a referit la rândul său la „puternica voinţă comună de a întări legăturile de prietenie” dintre cele două capitale.

Citește și : Republica Moldova : Andrian Candu acuză Rusia că eliberează pașapoarte în care ca loc de naştere este indicată ‘ Republica Moldovenească Nistreană’

„Nu noi suntem cei care negociază”, dar „ne aşteptăm ca guvernele noastre să acţioneze pentru a evidenţia ceea ce uneşte cele două ţări”, a adăugat Kaminis.

Începând această „diplomaţie municipală” pe fondul relansării negocierilor între ţările lor, cei doi primari au semnat joi un articol comun publicat de cotidianul Ta Nea din Grecia şi Sloboden Pecat din Macedonia.

Ei s-au declarat în favoarea unei „soluţii viabile” la disputa asupra numelui Macedoniei, pe care grecii îl consideră că aparţine patrimoniului lor istoric şi care desemnează o provincie din nordul ţării.

Compromisul propus ar permite fostei republici iugoslave să păstreze termenul disputat, dar însoţit de un determinant, cum ar fi Macedonia de Nord sau Noua Macedonie.

Această soluţie provoacă totuşi o puternică opoziţie în ambele ţări, în special în Grecia, din partea bisericii naţionale şi mediilor naţionaliste.

Sute de mii de greci au manifestat de două ori, la sfârşitul lunii ianuarie la Salonic şi duminică la Atena, împotriva oricărei partajări a numelui Macedoniei.