DISTRIBUIȚI

Municipalitatea din New York a aprobat luni retragerea unei statui care îl înfăţişează pe Thomas Jefferson, unul dintre părinţii fondatori ai Statelor Unite, aflată de peste un secol în sala de consiliu a primăriei, din cauza trecutului sclavagist al fostului preşedinte american, informează AFP, potrivit agerpres.

O comisie din cadrul consiliului municipal al oraşului New York a adoptat în unanimitate propunerea de retragere a statuii lui Thomas Jefferson, care a fost totodată unul dintre autorii Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite. Fostul preşedinte american deţinea pe plantaţia lui din Virginia peste 600 de sclavi şi a avut şase copii cu una dintre sclavele sale.


Citeşte şi: Ferma fabricilor de boli: modul în care producția industrială de pui hrăneşte următoarea pandemie – Black News

Retragerea statuii era solicitată de mai mulţi ani de consilieri municipali afro-americani şi latino-americani şi ar putea fi mutată în una dintre sălile muzeului New York Historical Society.

Al treilea preşedinte al Statelor Unite, ”Jefferson reprezintă una dintre cele mai ruşinoase pagini din lunga şi nuanţata istorie a ţării noastre”, a explicat Adrienne Adams, o consilieră afro-americană a Primăriei din New York.

Citeşte şi: Letonia intră în LOCKDOWN! Rata infectărilor este în creştere – Black News

Dezbaterea privind prezenţa acestei statui în sala de consiliu a Primăriei din New York a fost relansată odată cu mişcarea Black Lives Matter, care a căpătat amploare după decesul afro-americanului George Floyd, care a murit asfixiat sub genunchiul unui poliţist caucazian în mai 2020 în oraşul Minneapolis.