DISTRIBUIȚI
Yeni Şafak

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a început o vizită de stat de două zile în Islanda miercuri, aceasta fiind prima vizită întreprinsă în această ţară de un şef de stat german în ultimii 16 ani, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres.

La debutul sejurului lor în capitala islandeză, Reykjavik, Steinmeier şi soţia sa Elke Buedenbender au fost întâmpinaţi de către preşedintele Islandei, Gudni Johannesson.


Citește și : Poliţia cipriotă a găsit cadavrul celei de-a șaptea victime a criminalului în serie

Convorbiri politice vor avea loc mai târziu cu premierul islandez, Katrin Jakobsdottir. Steinmeier va deschide de asemenea o expoziţie pe tema femeilor care au emigrat din Germania în Islanda în 1949 şi se va întâlni cu cele care sunt încă în viaţă sau cu urmaşi ai lor.

Islanda are în mod tradiţional relaţii strânse cu Marea Britanie şi cu Statele Unite ale Americii (SUA). Dar, în perspectiva apropiatei ieşiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi a politicilor unilateraliste ale preşedintelui american Donald Trump, Islanda se orientează acum mai mult către Germania ca partener.

Citește și : Mexic: Vânzarea avionului prezidenţial va ajuta la finanţarea unui plan de control al migraţiei

Într-un interviu publicat miercuri în cotidianul Morgunbladid, Steinmeier a afirmat că, în pofida distanţei geografice dintre Germania şi Islanda, ţările sunt foarte apropiate. ”Un parteneriat de încredere ne obligă din punct de vedere politic”, a afirmat Steinmeier.

”Odată cu vizita mea – prima a unui preşedinte german în ultimii 16 ani -, doresc să dau o nouă forţă acestor relaţii”, a mai spus Steinmeier.